Lovin (ALDE): PNL Vâlcea este într-un declin total şi a băgat judeţul în faliment!

LovinDe când au preluat puterea în Vâlcea, liberalii nu au rezolvat niciuna dintre problemele judeţului, ba din contră, sunt responsabili pentru apariţia altora noi – a reproşat, din nou, Dumitru Lovin (ALDE). În opinia sa, PNL se află într-un declin abrupt, fără precedent şi imposibil de oprit, iar cauzele sunt multiple: promovarea unor oameni pătaţi, un număr mai mare de doritori de funcţii decât sunt disponibile, preocupările oculte ale unora lideri, marginalizarea oamenilor capabili şi transformarea organizaţiei într-o gaşcă de oportunişti, care nu au nicio calitate şi nici măcar capacitatea de a înţelege problemele cu care se confruntă judeţul Vâlcea. „Liberalii au venit cu fanfară la conducerea judeţului. După mai bine de un an, se vede că nu au reuşit să stăpânească problemele, iar situaţia din judeţ este mai grea ca niciodată.

Lucrurile se vor accentua pentru că liberalii nu sunt în stare să guverneze şi să reuşească să remedieze lucrurile. În afară de faptul că au „curăţat” consiliile de administraţia şi adunările generale ale acţionarilor, nu au făcut nimic. (…) Liberalii sunt într-un declin total. Pe puterea de decizie au pus mâna unii care fac vid în jurul lor, ca să nu mai fie niciun om capabil şi aduc yesmani care le ridică osanale”, a acuzat Dumitru Lovin, imposibil de contrazis pe acest subiect.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button