Politica

Liberalii vâlceni vor picheta săptămânal sediul PD-L

Deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, a anunţat că, de acum înainte, în fiecare săptămână, timp de o jumătate de oră, tinerii liberali vor picheta sediul PD-L Vâlcea, pentru a-i „sensibiliza” pe cei trei parlamentari pedelişti din judeţul nostru, Dorel Jurcan, Sami Vâlcu şi Sorin Zamfirescu, să ceară demisia Robertei Anastase din fruntea Camerei Deputaţilor.
Tot pentru a determina demiterea reprezentantei PD-L din funcţia de preşedinte al CD, liberalii vor împânzi judeţul, în perioada imediat următoare, cu scrisori adresate cetăţenilor, prin care li se vor face cunoscute ilegalităţile comise de guvernanţi. Scrisorile, care vor fi semnate de preşedintele PNL Vâlcea, vor conţine acuze de genul: „Ştim cu toţii cum ne-am simţi dacă un hoţ ar fura din curtea, gospodăria sau din apartamentul nostru, iar poliţia deşi îl identifică, nu îl pedepseşte. Cu siguranţă am încerca să luptăm ca hoţul să primească pedeapsa pe care o merită. În această situaţie suntem şi noi deputaţii PNL care avem de-a face cu un hoţ pus de PD-L în fruntea Camerei Deputaţilor: Roberta Anastase. Modalitatea prin care s-a adoptat Legea Pensiilor în şedinţa condusă de Roberta Anastase, în care 80 de voturi exprimate au fost egale cu 170 declarate constituie o fraudă, aşa cum o descrie Codul Penal, şi pentru care, în consecinţă, trebuie să plătească la fel ca orice cetăţean care săvârşeşte o astfel de faptă. Prin acest act s-au furat atât voturile milioanelor de cetăţeni reprezentaţi de către deputaţii dumneavoastră, cât şi tâlhărirea a milioane de pensionari, prin diminuarea agoniselii lor de o viaţă”. Cristian Buican le va mai transmite vâlcenilor că „Roberta Anastase promovează în Camera Deputaţilor aceeaşi politică pe care liderii PD-L şi guvernul Băsescu-Boc o aplică întregii ţări – politica furtului, hoţiei, jafului şi corupţiei la toate nivelurile. După ce au furat din lefurile angajaţilor un procent de 25%, după ce au furat 15% din ajutoarele sociale ale celor mai afectaţi de criză şi acelaşi procent din dreptul mamelor pentru a-şi creşte copilul, după ce au încercat să ia şi din pensiile celor care au trudit o viaţă, acum au trecut la furt de voturi în Parlament, pentru ca toate aceste măsuri să devină legi spre paguba majorităţii populaţiei. De această politică a furtului nu a scăpat nici mediul privat, mai ales firmele româneşti care au fost obligate să vireze la stat o parte din câştig prin acel impozit parşiv, numit şi forfetar”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button