La Rapid Stoeneşti, experienţa unor jucători se îmbină perfect cu tinereţea altora

După etapa care a avut loc la finele săptămânii trecute, Rapid Stoeneşti a urcat pe locul secund în Seria a III-a, dar echipa pregătită de Mihai Ciobanu se află acum la egalitate de puncte (13) cu AS Păuşeşti Otăsău şi Sportul Genuneni, care au remizat în derbiul direct (1-1). Antrenorul govorean al echipei din Stoeneşti ne-a declarat că îşi doreşte ca elevii săi să se menţină pe această poziţie până la finalul sezonului. „În următoarea etapă, jucăm pe teren propriu cu Montana Izv. Rece. Sper să învingem şi să ne consolidăm astfel locul secund, pe care aş vrea să nu-l mai părăsim până la sfârşitul campionatului. E nevoie de concentrare maximă din partea tuturor jucătorilor, să nu ne încurcăm tocmai acasă. Ştim că niciun meci nu seamănă cu altul, de aceea trebuie să fim foarte atenţi. Totul depinde de cât de inspiraţi sunt jucătorii pe teren, deoarece au fost nenumărate jocuri în care ne-am cam învins singuri şi am scăpat puncte importante printre degete, pe greşelelile noastre”, a spus Mihai Ciobanu, care mai speră într-o evoluţie bună a elevilor săi şi în următorul meci, de peste o săptămână, care va fi însă foarte greu, din moment ce Rapid Stoeneşti va juca în fieful liderului Seriei a II-a, AS Bărbăteşti.

Mihai Ciobanu are încredere în juniorii Robert Miu (15 ani) şi Alexandru Ucă (16 ani)

În altă ordine de idei, Mihai Ciobanu s-a arătat încântat şi de evoluţia de până în prezent a juniorului Robert Miu (15 ani), pe care oficialii echipei de fotbal din Stoeneşti au reuşit să-l „repatrieze”, după ce acesta a avut parte de o scurtă experienţă prin Liga a IV-a, pe la AS Căzăneşti. „Întotdeauna, am dat credit şi celor tineri, iar în afara lui Miu, un copil cât se poate de valoros şi disciplinat, care joacă mai bine de la meci la meci, îl mai avem în lot şi pe Alexandru Ucă, titular de asemenea la doar 16 ani. Dacă e să ne gândim puţin, cei doi i-ar putea fi chiar copii lui Mihai Buga, de exemplu, care a împlinit 40 de ani. Este semnul cel mai bun că la Rapid Stoeneşti, experienţa se îmbină excelent cu tinereţea”, a subiniat Mihai Ciobanu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button