Karate

La karate nu s-au mai desfăşurat competiţii de un an

Karate a fost unul din sporturile care au avut mult de suferit pe perioada crizei sanitare. Sălile de sport de la liceele unde îşi desfăşurau activitatea sportivii au fost închise, iar competiţii nu s-au organizat la nivel naţional din cauza restricţiilor. A trecut deja un an de când elevii lui Paul Dinu, ai Andreei Bîlă, Silviu Ghiţă şi ai celorlalţi antrenori vâlceni de karate nu au mai adus medalii pentru judeţul nostru. În medie, în trecut, aceştia au îmbogăţit vistieria cluburilor Chimia şi Sen Sport, anual, cu peste 50 de medalii. În condiţiile date, deşi sportul înseamnă sănătate, iar până acum la secţiile de karate nu s-au înregistrat cazuri de Coronavirus, mulţi tineri au ales să facă o pauză. Rămâne de văzut câţi se vor întoarce către sport, după ce restricţiile vor fi ridicate, care va fi pierderea reală a acestui sector, care vor fi repercusiunile şi cum se va răsfrânge totul asupra sănătăţii populaţiei.

Sen Sport organizează cursuri de autoapărare pentru adulţi

La karate, continuă antrenamentele cu sportivii care au mai rămas şi în condiţiile impuse de autorităţi, fără posibilitatea participării la competiţii. Fiind un sport de contact, care atrăgea la concursuri un număr mare de participanţi, a fost practic imposibilă organizarea campionatelor naţionale în cele opt luni de criză sanitară. Programul antrenorilor de karate vâlceni nu mai e la fel de intens ca înainte de pandemie, astfel că permite şi organizarea altor activităţi. Spre exemplu, antrenorii de la Sen Sport au fost solicitaţi pentru organizarea unor cursuri de autoapărare pentru adulţi. Vor fi grupe separate, pentru bărbaţi şi pentru femei, iar antrenamentele se vor axa pe mobilitate, tehnici de apărare, de ieşire din priză, de cădere.

Articole Similare

Back to top button