Politica

Jurcan infirmă zvonurile privind înlocuirea sa din fruntea PD-L Vâlcea

Jurcan DorelÎn ultimele zile, pe piaţa informaţiilor, au fost lansate zvonuri potrivit cărora, în curând, senatorul Dorel Jurcan ar urma să fie schimbat din funcţia de preşedinte al PD-L Vâlcea, în locul său urmând să fie propulsat lider interimar un „killer” de la Bucureşti.

Este vorba despre Vasile Blaga, fost ministru de Interne, care a mai răspuns de activitatea organizaţiei de la Vâlcea şi în perioada alegerilor prezidenţiale. Aşa cum se ştie, după ce Traian Băsescu a pierdut în faţa lui Mircea Geoană în judeţul nostru, primarul Mircia Gutău a fost arestat pentru presupuse fapte de corupţie. Contactat telefonic în legătură cu posibila revenire la Vâlcea a fostului ministru MAI, Dorel Jurcan ne-a spus că tocmai participase la o întâlnire cu Vasile Blaga, iar bârfele ar fi avut măcar un sâmbure de adevăr, cu siguranţă i s-ar fi dat această veste. „Este o intoxicare! Nu ştiu cine a lansat-o şi de ce, dar nu este nimic adevărat”, a adăugat parlamentarul.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button