Volei

Junioarele de la CET Govora – CNMB au o condiţie fizică de invidiat

La finele săptămânii trecute, mai exact, pe data de 25 octombrie, la Târgu Mureş, a avut loc o nouă etapă din cadrul Campionatului Naţional de volei feminin rezervat junioarelor. Competiţia le-a adus pe fetele de la CET Govora – CNMB faţă în faţă cu echipa CSŞ Medicina Tg. Mureş. În ciuda faptului că în urmă cu doar o zi, la Rm. Vâlcea disputaseră etapa a patra a Diviziei A2, iar oboseala şi-ar fi putut spune cuvântul, voleibalistele vâlcene au avut o evoluţie foarte bună. Astfel, elevele Nicoletei şi ale lui Marius Mărgărit au câştigat competiţia cu scorul de 3-0. „Fetele au jucat mai bine decât în partida pe care am disputat-o ieri şi au controlat jocul de la început până la sfârşit. Consider că şi-au făcut datoria şi în aceste condiţii, chiar pot spune că sunt mulţumit de rezultat, mai ales că nu prea am avut timp de odihnă. Imediat după ce s-a terminat meciul de Divizia A2, am plecat spre Târgu Mureş. Acum ne pregătim pentru următoarea etapă destinată echipelor de junioare, care se va desfăşura peste patru săptămâni, la Slatina, iar la nivel de cadete, pe data de 1 noiembrie, ne vom întâlni cu formaţia Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu” din Craiova”, a precizat antrenorul Marius Mărgărit. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button