Politica

Ion Nicolae riscă să fie exclus din PNL, dar ar putea candida din partea PRM

De curând, Ion Nicolae a avut discuţii cu liderii judeţeni ai PRM pe tema eventualei sale candidaturi la funcţia de primar al municipiului din partea acestei formaţiuni politice.

Deşi Ion Nuică nu a dorit să facă publică această informaţie, cel puţin nu înainte de a se bate palma cu fostul preşedinte al PNL Râmnicu Vâlcea, zvonurile pe marginea acestui subiect au circulat cu o rapiditate fantastică. Iniţial, Nuică anunţase că PRM nu îşi va desemna candidat pentru funcţia de primar, motivând că Mircia Gutău va fi eliberat şi îşi va relua atribuţiile. Pe de altă parte, recent, la OTV, Vadim Tudor a avut o poziţie favorabilă democrat-liberalului. Ceva însă i-a determinat între timp pe peremişti să-şi regândească poziţia şi să ia în calcul intrarea în competiţia de pe data de 18 aprilie. Rugat să comenteze acest scenariu, vineri, deputatul Cristian Buican, liderul PNL Vâlcea, a apreciat că Ion Nicolae a comis o imensă greşeală dacă într-adevăr a avut negocieri cu alt partid, riscând să fie sancţionat până la excluderea din partid.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button