Economie

Încep investiţii de peste 100 mil. euro în sistemul de alimentare cu energie termică gestionat de CET Govora

La Râmnicu Vâlcea, începe o investiţie de peste 100 de milioane de euro în modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică gestionat de CET Govora S.A.. Consiliul Judeţean Vâlcea, propritarul companiei, a lansat licitaţia pe 3 noiembrie, iar antreprenorii interesaţi pot depune oferte până pe 20 decembrie a.c..
O analiză a sistemului de termoficare la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea a evidenţiat o serie de aspecte negative ale funcţionării sistemului, în special din cauza eficienţei energetice scăzute a reţelelor termice, ca urmare a supradimensionării acestora, dar şi a uzurii fizice a lor, fiind implementate tehnologii foarte învechite pentru izolaţia termică. În acest sens, s-au obținut finanțări din cadrul POS Mediu și POIM pentru proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice” – etapa I (POS Mediu) și etapa II (POIM). În baza Master-Planului, s-a elaborat Studiul de Fezabilitate pentru proiectul „Modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea și extinderea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică în municipiul Râmnicu Vâlcea”. Utilizând documentațiile realizate, Consiliul Județean Vâlcea a aplicat pentru obținerea finanțării, prin Programul Termoficare, a proiectului „Modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea și extinderea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică în municipiul Râmnicu Vâlcea”. Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în urmă cu aproape 3 luni, iar acum, cum spuneam, a început licitaţia pentru proiectare şi execuţie.

Articole Similare

Back to top button