Administratie

Încă 2,5 kilometri de asfalt la Costeşti, pe Măsura 3.2.2

Primarul Ion Stoican şi vicele Toma Peştereanu şi-au propus ca, în cele două luni care au mai rămas din acest an, să finalizeze una dintre componentele proiectului european depus pe Măsura 3.2.2, şi anume asfaltarea a 9,7 kilometri de drumuri. Săptămâna aceasta, administraţia publică din comuna Costeşti va începe lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere pe o distanţă de 2,5 kilometri. Autorităţile locale vor depune eforturi ca, în 2011, să extindă şi reţeaua de alimentare cu apă în satul Bistriţa. „Deşi, momentan, se derulează lucrări importante în comuna Costeşti, primăria întâmpină probleme serioase în ceea ce priveşte acordarea indemnizaţiilor către persoanele cu handicap. E a treia lună când aceşti oameni nu şi-au mai încasat banii şi ni se plâng mereu că nu mai au resurse financiare pentru a-şi procura medicamentele. Sper ca guvernul să facă ceva şi să rezolve aceste probleme care se întâlnesc în toată ţara, pentru că e vorba de oameni nevoiaşi, care nu pot munci”, ne-a declarat viceprimarul Toma Peştereanu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button