Volei

În week-end, junioarele de la „Mircea cel Bătrân” participă la ultima competiţie oficială din acest sezon


  • este vorba de faza zonală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar

La finele săptămânii, şi fetele de la CNMB vor merge la faza zonală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, care va avea loc, de asemenea, la Craiova. La această competiţie, vor participa însă doar patru echipe, nu şase, ca la băieţi. Astfel, pe lângă formaţia vâlceană, în Bănie vor mai concura reprezentantele Argeşului (LPS Piteşti), Dâmboviţei şi, bineînţeles, Doljului (CNNT Craiova). Grupările din Gorj şi Olt au anunţat că nu vor fi prezente la Craiova. Cele patru combatante se vor înfrunta după sistemul fiecare cu fiecare, două seturi din trei, toate până la 25 de puncte. Prima clasată va evolua ulterior la turneul final al ONSŞ.

Patru echipe vor fi prezente pe 15-16 martie la turneul din Bănie

Referindu-se la şansele echipei vâlcene de a merge mai departe, antrenoarea Denisa Stoicănescu ne-a declarat că CNMB va avea o misiune aproape imposibilă. „Obiectivul nostru e acela de a avea o comportare cât mai bună la Craiova, pentru că ne va fi greu să ne calificăm la turneul final. Iar asta deoarece vom înfrunta CNNT Craiova, echipă cu care ne-am duelat şi în Campionatul Naţional de junioare. Formaţia din Bănie ne-a învins de două ori cu 3-0 şi a acces mai departe la turneul semifinal. E evident aşadar că şansele noastre la locul 1 sunt infime”, a apreciat Denisa Stoicănescu.
În condiţiile în care la start se vor alinia doar patru echipe, turneul feminin din cadrul fazei zonale a ONSŞ se va întinde doar pe durata a două zile (15-16 martie). „Din câte am înţeles, în week-end, la Craiova, pe lângă competiţiile feminine şi masculine ale ONSŞ, mai are loc şi un turneu de speranţe. Va fi un adevărat festival de volei! Craiovenii sunt obişnuiţi cu un asemenea program intens, au o tradiţie deosebită în acest sport”, a mai afirmat Denisa Stoicănescu.

Antrenoarea Denisa Stoicănescu contează doar pe 10 jucătoare

La turneul din Bănie, pentru CNMB vor evolua doar 10 jucătoare, pentru că atâtea sunt permise în regulamentul ONSŞ. Este vorba de unde Alexandra Popa, Carina Rabacu, Ana Pomană, Clara Ghiţescu, Ioana Teodorescu, Irma Ispas, Miruna Stan (libero), Patricia Iepure, Teodora Niţu şi Mădălina Duţu. „Din păcate Crina Dobrotă s-a accidentat chiar la ultimul meci din campionatul de junioare, cel de pe teren propriu, cu CSŞ Lugoj, şi este indisponibilă pentru faza zonală a ONSŞ. Îmi pare rău pentru ea, mai ales nici anul trecut n-a putut să meargă la turneul semifinal de junioare, tot din pricina unei accidentări”, a încheiat Denisa Stoicănescu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button