Politica

În sprijinul producătorilor români – Legea Punctelor Gastronomice a fost votată și în camera decizională

În data de 29 noiembrie 2023, propunerea legislativă a deputatului Cristian Buican  privind înființarea Punctelor Gastronomice Locale a fost votată în unanimitate în cadrul Plenului Camerei Deputaților, for decizional. Scopul acestei legi este acela de a valorifica produsele autohtone din zonele rurale, de a oferi noi oportunități producătorilor care vor avea posibilitatea de a-şi vinde propriile produse, pregătite de ei înşişi în gospodării.

Astfel, se va încuraja înființarea Punctelor Gastronomice în incinta gospodăriilor producătorilor din mediul rural, precum și în incinta altor facilitați ale acestor producători, ferme, stâne etc. În toate aceste facilitați, inclusiv în gospodăria proprie, se vor putea pregăti pentru turiști preparate gastronomice din materii prime naturale. „Am inițiat această propunere legislativă cu scopul de a dezvolta mediul rural din România, pornind de la faptul că, în ultima vreme, a crescut interesul pentru hrana bio și mai ales pentru dezvoltarea turismului în zonele rurale. Prin votul de astăzi am arătat că susținem gospodăriile și  produsele românești oferind  celor care activează în acest domeniu posibilitatea de a-și crește veniturile, iar turiștilor oportunitatea de a cunoaște de la sursă produsele și rețetele tradiționale românești. Le mulțumesc încă o dată colegilor din Senat și Camera Deputaților pentru votul unanim și pentru solidaritatea cu  gospodarii români!”, a declarat deputatul Cristian Buican.

Articole Similare

Back to top button