Administratie

În curând, comuna lui Constantin Drăghici va deveni şantier

Recent a fost finalizată procedura de achiziţii publice pentru primele patru componente incluse în proiectul integrat al comunei Amărăşti. Este vorba despre alimentarea cu apă, introducerea canalizării, asfaltarea drumului comunal 97 şi construirea unei grădiniţe. Potrivit primarului Constantin Drăghici, investiţia promovată pe Măsura 3.2.2. mai presupune şi îmbunătăţirea modului de desfăşurare a manifestării culturale numite „Târg la Amărăşti”. „Deja a fost semnat contractul cu firma constructoare şi cu proiectantul, iar acum suntem în perioada reînnoirii avizelor. După ce le vom avea pe toate, urmează să primim autorizaţiile de construcţie pentru cele patru componente şi să dăm ordinul de începere. Preconizez că pe la jumătatea lunii septembrie vom demara efectiv lucrările şi astfel, localitatea Amărăşti va deveni şantier”, ne-a declarat primarul. Constantin Drăghici a mai precizat că tot în această perioadă a fost terminată procedura de achiziţii publice pentru construirea bazei sportive. „Vreau să vă spun că şi pentru acest proiect a fost semnat contractul de execuţie. De asemenea, după ce vom primi toate avizele necesare şi autorizaţia de construcţie, vom începe lucrările”, a adăugat social-democratul. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button