Alte sporturi

În acest an,

Direcţia pentru Sport şi Tineret a organizat peste 50 de competiţii

• inspectorul Gheorghe Nadolu afirmă că, în total, cupele şi concursurile s-au bucurat de prezenţa unui număr de aproximativ 5000 de participanţi

De la începutul acestui an şi până în prezent, Direcţia pentru Sport şi Tineret a Judeţului Vâlcea a organizat 51 de competiţii, instituţia condusă de Adrian Comănescu finanţând 49 dintre acestea. Potrivit declaraţiilor inspectorului Gheorghe Nadolu, în total, concursurile şi cupele desfăşurate la nivelul judeţului s-au bucurat de prezenţa a peste 5000 de participanţi. Valoarea materialelor şi echipamentelor sportive pe care DSTJ le-a oferit ca premii pentru câştigătorii acestor întreceri se ridică la aproximativ 48.000 de lei. În acest sens, Gheorghe Nadolu a mai precizat că, până în momentul de faţă, instituţia pe care o reprezintă a îmbrăcat circa 70 de echipe din Vâlcea. „În curând, sperăm să depăşim numărul formaţiilor sportive pe care le-am echipat anul trecut, mai ales că, acum, avem nişte proiecte foarte bune, aprobate de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, care, printre altele, vizează şi motivarea celor care participă la competiţii. Din punctul meu de vedere, programul „Sportul pentru Toţi” şi-a atins scopul, pentru că am reuşit să extindem aria de activităţi de la nivelul judeţului. Avem 46 de localităţi cu care colaborăm pentru organizarea diferitelor concursuri, la care participă, în special, copiii şi tinerii cu vârste cuprinse între 8 şi 19 ani. Am pus accent pe această categorie deoarece am urmărit şi stabilirea unei baze de selecţie pentru practicarea sportului de performanţă. Tinerii trebuie să fie obişnuiţi cu exerciţiile fizice pentru că influenţa lor îşi aduce aportul atât pentru sănătate, cât şi pentru eficienţa de care au nevoie la locul de muncă”, ne-a precizat Gheorghe Nadolu. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button