Economie

Impozitul minim, eliminat de la 1 octombrie

Democrat-liberalii au anunţat că, zilele trecute, Guvernul a adoptat un pachet legislativ destinat susţinerii mediului de afaceri. Reprezentanţii PD-L au precizat că principalele decizii luate au vizat: eliminarea impozitului minim începând cu 1 octombrie 2010, diminuarea nivelului dobânzii datorate pentru creanţele fiscale neachitate la termen, neînceperea executării silite în cazul în care contribuabilul are în curs sau depune o cerere de rambursare de bani de la stat, modificarea plafoanelor de la care firmele care investesc şi creează locuri de muncă în România pot beneficia de ajutor de stat.
Impozitul minim va fi eliminat începând cu 1 octombrie 2010, urmând ca, de la această dată, să se aplice impozitul pe profit. De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2011, impozitul minim va fi înlocuit cu un alt tip de impozit, pentru firmele care aparţin zonei economice afectate cel mai grav de fenomenul evaziunii fiscale. Firmele vor plăti pentru trimestrul trei impozitul minim în 25 octombrie, iar începând cu 25 februarie, ele vor plăti impozitul pe profit pentru trimestrul patru al anului 2010. În cel mult o lună, Ministerul de Finanţe va prezenta Guvernului o variantă de act normativ privind impozitul forfetar.
Tot săptămâna trecută, Executivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care propune reglementarea compensării de drept, adică stingerea creanţelor reciproce chiar în momentul când creanţele există deodată, indiferent dacă debitorii au sau nu cunoştinţă despre aceasta. Cu alte cuvinte, ANAF-ul va fi obligat ca în momentul în care un contribuabil are de încasat de la buget şi are datorii, să se facă compensarea din oficiu. Actul normativ reglementează posibilitatea neînceperii sau suspendării executării silite în cazul în care contribuabilul are în curs sau depune o cerere de restituire/rambursare, iar cuantumul sumei solicitate este egal sau mai mare decât creanţa fiscală pentru care s-a început executarea silită. Altfel spus, dacă o firmă are de primit bani de la stat nu se va mai declanşa procedura de executare silită, sau se va suspenda, dacă ea a fost începută, pentru că nu este firesc ca o firmă să fie trimisă în faliment, dacă are de primit bani de la stat, în urma prestaţiilor pe care le-a efectuat.
Executivul a adoptat şi o hotărâre pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, ce vizează modificarea plafoanelor de la care firmele care investesc şi creează locuri de muncă în România pot beneficia de ajutor de stat. Actul normativ reduce pragul minim al condiţiei de eligibilitate referitoare la valoarea investiţiei, la minim 5 milioane de euro şi a locurilor de muncă nou create de la 100 la 50, astfel încât să aibă acces la această formă de sprijin şi IMM-urile.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button