Politica

Horezu, Texas 2! Sărdărescu promite să atragă cel puţin 150 de milioane de euro pentru investiţii

La capitolul „Proiecte viitoare”, niciun primar din Vâlcea nu-l întrece pe Nicolae Sărdărescu, de la Horezu. Edilul PSD are în plan investiţii care depăşesc chiar şi ambiţiile colegului său de la Consiliul Judeţean – Costi Rădulescu. Primul dintre ele este estimat la un milion de euro şi presupune achiziţia unor terenuri din oraş pentru amenajarea parcărilor care ar mai fi necesare. Al doilea s-ar ridica tot la un milion de euro şi prevede construirea unor piste pentru biciclete. Până în 2024, la Horezu, se va construi şi o centură ocolitoare, pentru care se vor atrage 10 milioane de euro de la UE. A patra investiţie pregătită de Sărdărescu nu va depăşi 6 milioane de euro şi vizează modernizarea străzilor şi trotuarelor din localitate. Social-democratul va mai accesa o finanţare nerambursabilă de 10 milioane de euro pentru reabilitarea căii de acces către satul de vacanţă „Vârful lui Roman” şi 2 milioane de euro pentru infrastructura de drumuri şi utilităţile necesare la parcul industrial din Treapt. Sărdărescu le promite horezenilor să, în zona respectivă, va face şi un aerodrom, pentru care va atrage 4 milioane de euro, sigur, tot de la Bruxelles. În maxim 4 ani, horezenii vor avea şi gaze, investiţia în acest sens fiind estimată la 53.900.000 lei, adică puţin peste 10 milioane de euro.

În lista lui Sărdărescu, se mai regăsesc: „Ansamblu de locuinţe sociale pentru persoane defavorizate” (2 mil. euro), microbuze şi autobuze hybrid (10 mil. euro), dotări pentru ISU – inundaţii, alunecări de teren ş.a.m.d. (3 mil. euro), sistem de supraveghere video în aproape tot oraşul (100 de mii de euro), reabilitarea clădirilor publice (1 mil. euro), bazin de înot acoperit de dimensiuni olimpice (5 mil. euro), reabilitarea şi extinderea sistemelor de apă şi canalizare (3 mil. euro), energie electrică în satul de vacanţă „Vârful lui Roman” (5 mil. euro), renovarea clădirilor rezidenţiale din Horezu (1 mil. euro), apă şi canalizare la Vârful lui Roman (2 mil. euro), Smart city – digitalizarea serviciilor publice (500 de mii de euro), eficientizarea administraţiei locale (500 de mii de euro), construirea unei noi şcoli generale şi dotarea acesteia (10 mil. euro), înfiinţare centru de creativitate şi inovaţie (15 mil. euro), reabilitare, modernizare şi extinderea zonei centrale, spaţii verzi şi trotuare (1,5 mil. euro), construirea unui muzeu al ceramicii (5 mil. euro), amenajare şi dotare Târg „Cocoşul de Hurez” (500 de mii de euro), adăposturi şi refugii în zona montană (300 de mii de euro), amenajare şi marcare trasee turistice (100 de mii de euro), pârtie de schi şi instalaţii de transport pe cablu, la Vârful lui Roman (25 mil. euro), reabilitare şi restaurare monumente istorice (10 mil. euro)… şi, dacă nu vă vine să credeţi, lista continuă. Imaginaţi-vă că, în situaţia în care primarul Nicolae Sărdărescu se va ţine de cuvânt şi va face toate aceste lucruri, Horezu va deveni un fel de Texas 2, numai că bogăţia nu va veni de la petrol, ci de la toate aceste investiţii şi zeci de milioane de euro atrase de la Uniunea Europeană. Horezu va depăşi Bucureştiul şi Clujul ca nivel de trai şi probabil că efectele pozitive, pe principiul dominoului, se vor simţi inclusiv la amărăştenii de la Rm. Vâlcea. Doamne ajută!

 

 

 

Articole Similare

Back to top button