Foresta Mălaia nu va face blat cu nicio echipă

tars_madalin_2016_04* jucătorul Mădălin Târş a răspuns acuzaţiilor formulate de oficialii de la Luncavăţul Popeşti, în timpul meciului direct

Foresta Mălaia nu a jucat în etapa de la finele săptămânii trecute, formaţia din comuna administrată de primarul Sergiu Bogdan urmând să dispute următorul meci sâmbătă, 16 aprilie, de la ora 12.00, cu Lotru Brezoi, în deplasare. Prin prisma bunelor prestaţii pe care le-au avut cu fruntaşele Luncavăţul Popeşti şi Topologul Galicea, fotbaliştii de la Foresta Mălaia îşi doresc victoria în derbiul din nordul judeţului, ca să mai reducă din handicapul de puncte faţă de rivalii de la Lotru Brezoi.

Pentru Mădălin Târş, jucător de bază la Foresta Mălaia, fiecare meci este important. După partidele cu Popeşti şi Galicea, Târş ne-a anunţat că Foresta nu va face blat cu niciuna dintre echipele aflate în partea superioară a ierarhiei, ca un răspuns la acuzaţiile formulate de oficialii de la Luncavăţul Popeşti, în timpul meciului direct din urmă cu trei săptămâni. „La meciul direct, cei de la Popeşti au zbierat din minutul 1 şi până în minutul 90 că am venit să tragem pentru cei din Galicea, că am luat bani şi că ne vom da la o parte cu Topologul. A fost foarte urât din partea lor ce au făcut atunci! Iată că am remizat ulterior cu Galicea, într-un joc când adversarii ne-au egalat abia în minutul 82. Acum, ce pot să mai zică!? Îi anunţ pe această cale că dacă noi ne vom da la o parte cu vreuna dintre fruntaşe, le voi permite oficialilor de la Luncavăţul să spună orice despre jucătorii noştri. Noi nu vrem să promovăm, dar jucăm cinstit fiecare meci! Cum am jucat cu Popeşti şi Galicea, aşa o vom face şi cu Vlădeşti şi Brezoi. N-avem nimic de câştigat, şi nici de pierdut! Noi jucăm doar pe teren, nu în culise, pentru că nu putem să ne batem joc de oamenii care investesc la echipă. Nu ne vom da niciodată la o parte pentru o echipă sau pentru alta”, a subliniat Târş. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button