Politica

Finul lui Romulus Bulacu, arestat în America

bulacu romulus… nu, nu pentru afaceri cu instituţiile subordonate Consiliului Judeţean, ci pentru fraude informatice şi înşelăciune

În ultima vreme, cu sau fără TVA, o mare parte a presei locale a început să bată toţi câmpii deodată, susţinând prosteşte ideea că Romulus Bulacu, vicepreşedintele PD-L al Consiliului Judeţean, ar fi, vezi Doamne, un fel de Nectarie de la Eghina al politicii vâlcene.
Adică un tip căruia nu i se poate reproşa nimic, un mic sfânt dacă vreţi.

Am constatat însă că, pe măsură ce noi îl criticăm mai mult, alţi ziarişti îl spală proporţional. Noi scriem o nouă chestie naşpa despre Bulacu, jurnaliştii săi de casă îşi schimbă imediat maşinile, jantele, pneurile, telefoanele, ceasurile sau cerceii din burice. Care va să zică, îi facem cu fundul mare.
Până la urmă, am zis că e bine să ne ajutăm chiar şi în acest fel semenii, am putea spune că e chiar creştinesc ceea ce facem, aşa că le vom oferi ocazia să vină cu alte dezminţiri, limbuţe şi pupincureli afurisite.

Am deschis cutia Pandorei în ceea ce priveşte afacerile Minet-ului cu instituţiile subordonate CJ, am scris despre asfaltul de la Vaideeni, despre fiul său, Cezar, băgat până la cot cu mâna în borcanul cu miere de la Ministerul Economiei şi SNLO, am preluat şi acuzaţiile lui Buican. A, n-am scris una bună despre Bulacu şi finul său.


Adrian Nicolae Ionescu este finul lui Romulus Bulacu, de botez, de cununie, de şpriţ etc. Altfel spus, pedelistul îi este al doilea părinte. Păi, ca să vedem ce fel de părinte îi este, haideţi să ne aruncăm privirea un pic peste stltoday.com, care e un fel de Arena din SUA, numai că dă ştiri despre ce se întâmplă în St. Louis. De la jurnaliştii americani, aflăm că, recent, doi români, printre care şi finul lui Romică Bulacu, au fost arestaţi în Missouri, după ce au înşelat clienţii celebrului site de licitaţii Craiglist. Prejudiciul a fost estimat la câteva sute de mii de dolari, „scamerii” virându-şi în cont banii depuşi de oameni pentru bunurile cumpărate. Potrivit stltoday.com, Adrian Nicolae Ionescu, de 27 de ani, şi partenerul acestuia au fost puşi sub acuzare pentru falsificarea de paşapoarte şi trucarea interfeţei de încasare a banilor prin site-ul de licitaţii Craiglist. Cei doi vâlceni călătoreau în mai multe zone ale SUA şi colectau banii viraţi de oamenii care îşi cumpăraseră maşini online. Probele deţinute de poliţişti şi găsite în maşina bărbaţilor îi incriminează pe aceştia în cel puţin două cazuri – unul în statul Arizona şi altul în Texas.
Aşteptăm cu interes replicile familiei Bulacu, în alte ziare. Ne mai gândim după aceea, cu ce alte arestări vă mai reţinem atenţia.

Eduard Dulăcioiu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button