Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Administratie

Festivalul „Cireşarii” a împlinit patru decenii

Pe data de 13 iunie, locuitorii din Dănicei au sărbătorit alături de primarul Dumitru Pirneci cea de-a 40-a ediţie a Festivalului anual „Cireşarii”. Importantul eveniment s-a bucurat de prezenţa multor invitaţi speciali, printre care deputatul Cristian Buican, senatorul Emilian Frâncu, directorul RAJDP Nicolae Vălimăreanu, secretarul executiv al PNL Vâlcea, Sorin Bîzîc şi nelipsitul Constantin Rotaru, liderul PAS.

Au mai asistat la festivitatea din satul Lăunele de Jos primarii Ion Năfliu (Galicea) şi Emilian Isuf (Drăgoeşti). Manifestarea cultural – sportivă a cuprins programe artistice, muzică populară şi uşoară, piese de teatru, dansuri ale căluşarilor, meciuri de fotbal şi handbal. Potrivit viceprimarului Ion Popescu, la toate aceste activităţi au participat elevii din Dănicei, Drăgoeşti, Vitomireşti şi Dobroteasa. Pe parcursul festivalului, şcolile au adunat puncte în funcţie de performanţele realizate la întrecerile sportive şi notele obţinute în cadrul programului artistic. După terminarea jocurilor, ordinea echipelor în clasamentul final la handbal a fost următoarea: 1. Şcoala Udreşti, 2. Şc. Lăunele de Jos şi 3. Şc. Vitomireşti. În ceea ce priveşte competiţia de fotbal, primul loc i-a revenit Şcolii Lăunele de Jos, care a fost îndeaproape urmată de Şc. Udreşti (loc 2) şi Şc. Vitomireşti (loc 3). Printre altele, gazdele evenimentului au mai câştigat premiul I la categoriile cor vocal, dans modern şi solist. Astfel, în urma punctajului final obţinut, Şcoala Lăunele de Jos a câştigat ediţia 2010 a Cupei „Cireşarii”.
În discursul său, Dumitru Pirneci a ţinut să le mulţumească sponsorilor care l-au ajutat să organizeze evenimentul. „Ştiu foarte bine situaţia financiară actuală şi de aceea nu mi-am permis să solicit sprijinul CJV şi nici să utilizez fonduri din bugetul local pentru organizarea festivităţii. Din acest motiv am avut mare nevoie de ajutorul unor oameni precum Benone Lazăr, Doru Drăghici, Ion Pătru, Doru Tilă, Constantin Flămânzeanu şi Toma Gologan. Vreau de asemenea să le mulţumesc preşedintelui CJV Ion Cîlea, deputatului Cristian Buican şi senatorului Emilian Frâncu pentru sprijinul acordat în privinţa proiectelor de dezvoltare a localităţii noastre”, a spus primarul.
Apoi, senatorul Emilian Frâncu i-a asigurat pe locuitorii din Dănicei că va face tot posibilul ca moţiunea de cenzură să treacă pe 15 iunie de Parlament. „Trebuie să cadă acest Guvern care încearcă să vă diminueze salariile şi pensiile, pentru că practic nu face decât să trădeze ţara şi poporul. Noi, reprezentanţii dumneavoastră în Parlament vă vom susţine interesele şi chiar dacă forţele noastre sunt mici pentru că suntem în opoziţie, vom încerca anul acesta şi anul următor să aducem fonduri în comuna dumneavoastră. Aveţi proiecte frumoase şi de aceea vreau să vă spun că voi fi cu adevărat fericit atunci când voi putea veni la această sărbătoare minunată pe un drum asfaltat”, a conchis Emilian Frâncu.
Având convingerea că opoziţia va reuşi să stopeze în Parlamentul României acţiunile Guvernului actual, Cristian Buican a afirmat că atunci când va fi momentul, va încerca alături de ceilalţi deputaţi şi senatori să impună măsuri pentru relansarea economiei. „Avem astăzi prilejul de a ne bucura pentru lucrurile pe care le-am realizat într-un an de zile şi putem să ne propunem proiecte noi care vor fi realizate prin sârgul şi ajutorul senatorului din acest colegiu, al deputatului, al CJ şi dacă se va vrea, al Guvernului, dar nu al celui actual, ci al Guvernului următor”, a încheiat Cristian Buican. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button