Politica

Femeile liberale îşi oferă chiar şi sângele

Femeile din PNL vor demara începând de săptămâna viitoare o campanie de conştientizare a populaţiei asupra importanţei donării de sânge. Mihaela Andreanu, şefa OFL a declarat, luni, că s-a hotărât să demareze o astfel de acţiune din cauza faptului că, în special în Râmnicu Vâlcea, există un deficit în ceea ce priveşte rezervele de sânge. „Campania se va desfăşura în perioada 31 mai – 4 iunie. Vom împărţi fluturaşi,  prin intermediul cărora vom semnala importanţa donării de sânge. Din păcate, populaţia nu este informată în acest sens. Vom fi sprijinite de colegii de la organizaţia de tineret, dar şi de cei din organizaţia de seniori. Am primit sprijinul doctorului Gheorghe Folea, dar şi pe cel al lui Ilie Fârtat”, a adăugat Andreanu. Liberalii nu se vor rezuma doar la nişte simple hârtii împărţite pe stradă, ci vor merge chiar ei să doneze sânge. „Vom merge şi noi să donăm sânge. Mai mulţi colegi din PNL s-au arătat interesaţi şi îi vom aduce pe toţi”, a mai spus preşedinta OFL.

Alexandra Ionescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button