Liga IV

FCPO a condus cu 2-0, dar a pierdut două puncte la Băbeni. Primarul Cătălin Avan ia în calcul retragerea echipei din Liga a IV-a. Vladu, ”înger şi demon” pentru gazde

FC Păuşeşti Otăsău a terminat turul Ligii a IV-a neînvinsă. Se aştepta la o victorie la Băbeni, care să o menţină la egalitate de puncte cu lidera Sparta, însă a obţinut doar un punct. Confruntarea s-a terminat la scorul de 2-2. Oaspeţii au condus cu 2-0. Răzvan Milosteanu şi Vladu, din penalty, au egalat. Vladu a şi ratat un penalty, în apropiere de minutul 90. ”Byu” Smarandache l-a obţinut, dar a şi fost eliminat pentru injurii.
”Consider că rezultatul de egalitate e echitabil. Cei de la Păuşeşti au avut jocul în mână, au condus cu 2-0, au avut ocazii. Noi am reuşit să revenim. Acum ei pot să spună orice. Cred că au contestat primul penalty. A fost un meci de luptă. La 2-2, au avut cei de la FCPO două şanse să treacă din nou în avantaj. Noi am ratat o lovitură de pedeapsă pe final. În meciurile cu echipe bune, am demonstrat că puteam mai mult. Din păcate, am pierdut puncte importante în alte jocuri, care ar fi trebuit să ne fie la îndemână, să le câştigăm. Suntem în grafic în ceea ce priveşte obiectivul propus, am încheiat turul pe locul 6, dar e clar că îmi doresc mai mult. Vom vedea în această iarnă care sunt concluziile şi ce se poate face ca să obţinem rezultate mai bune. Anul trecut ne-am salvat de la retrogradare cu o etapă înainte de final. Acum suntem în grafic pentru ce ne-am propus, dar se poate mai mult. Mulţumesc jucătorilor, autorităţilor locale şi tuturor celor care ne-au sprijinit, în această primă parte a campionatului”, a declarat Răzvan Milosteanu, antrenorul-jucător de la Băbeni. Oficialii de la Păuşeşti Otăsău şi-au exprimat în mod public nemulţumirile vizavi de arbitraj. Primarul Cătălin Avan a transmis chiar că ia în calcul retragerea echipei din campionat şi implicit desfiinţarea acesteia.

Articole Similare

Back to top button