Expoziţii foto, la Călimăneşti şi Rm. Vâlcea, pentru sprijinirea unei fetiţe de 5 ani din municipiu

Revenit din Marea Britanie, Mircea Ungureanu vrea să-şi ajute semenii de pe meleagurile natale. A organizat o serie de acţiuni umanitare, care – în săptămânile care urmează – va continua cu două expoziţii foto cu donaţii. Prima expoziţie va avea loc la Călimăneşti, pe 23 noiembrie, şi va cuprinde imagini deosebite, surprinse noaptea în staţiune. A doua expoziţie foto va fi la Biblioteca Judeţeană din Rm. Vâlcea, pe 16 decembrie, şi va pune în prim plan imagini cu familii nevoiaşe din municipiu. Mircia Ungureanu a anunţat că fondurile strânse în urma celor două expoziţii vor fi direcţionate către Asociaţia „Copiii fără copilărie din judeţul Vâlcea” şi către o fetiţă de 5 ani din Râmnicu Vâlcea, Ana Maria Anghel, care are probleme de sănătate şi trebuie ajutată cât mai rapid.