Diverse

Excursiile electorale, verificate de IPJ şi ARR

Organizarea excursiilor electorale a intrat şi în atenţia poliţiştilor vâlceni. Împreună cu specialişti ai Autorităţii Rutiere Române, aceştia au demarat recent o acţiune de verificare a autocarelor care tranzitează judeţul. În acest sens, au fost organizate filtre de control, şoferilor de autocare solicitându-li-se documentele în baza cărora execută cursele. Este de notorietate faptul că PD-L a pus la cale, încă de dinaintea începerii oficiale a campaniei electorale, zeci de excursii în judeţ dar şi în afara acestuia. Mai multe autocare ale companiilor Dacos şi Obada au transportat mii de vâlceni din mai toate localităţile, către obiective turistice. „Excursioniştii” au primit pe drum băuturi răcoritoare, dar şi pachete cu hrană.

„Avem 16 filtre formate din poliţişti şi reprezentanţii ARR în cele mai importante intersecţii din judeţ. În acest fel, dorim să preîntâmpinăm turismul electoral. Se verifică documentele de trafic ale autocarelor – licenţa, foaia de parcurs etc. Trebuie să ni se justifice de ce autocarul cu pricina se află la momentul respectiv în locul respectiv. Filtrele sunt organizate ca o pânză de păianjen şi nu cred că putem vorbi de scăpări într-o astfel de situaţie”, a spus comisarul şef al IPJ Vâlcea, Nicolae Sărdărescu. Acesta a precizat că în cazul în care se constată că pasagerii dintr-un autocar nu au bilete de călătorie, nu se poate lua vreo măsură legală împotriva şoferului sau a companiei care deţine autocarul.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button