Diverse

Directorul Maternităţii, incapabil să găsească soluţii pentru ieşirea din criză

Inexplicabil, directorul Maternităţii Rm. Vâlcea, Marian Stoica refuză sistematic să facă o notă de fundamentare către Ministerul Sănătăţii, în vederea găsirii unor soluţii pentru ieşirea din criză a acestei unităţi sanitare. Deşi Spitalul de Obstetrică-Ginecologie se află într-o criză fără precedent, acumulând datorii enorme pentru utilităţi şi materialele sanitare, care se pare că se apropie de un milion de euro, conducerea acestuia nu este capabilă să gestioneze situaţia, dar nici să ceară ajutor.

În urma controalelor efectuate la Maternitate în ultima jumătate de an, s-a constatat că unitatea medicală acumulează datorii care nu pot fi acoperite prin serviciile prestate de circa 1 miliard de lei lunar. Concluzia controlului este clară: trebuie luate măsuri urgente de stopare a cheltuirii de fonduri de la buget într-o totală ineficienţă. În acelaşi timp, Spitalul Judeţean respinge cedarea secţiilor de gastro-enterologie, geriatrie şi oncologie către Maternitate, în vederea reorganizării acestuia în spital municipal, motivând declasificarea proprie. De asemenea, SJU respinge şi varianta restructurării proprii prin integrarea Maternităţii ca secţie, motivând că preluarea datoriilor acestei unităţi sanitare va bloca activitatea proprie.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button