Politica

Eusebiu şi Cosmin, un viceprimar şi-un clovn

La ultima şedinţă a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, mai interesant a fost ceea ce se şoptea în sală decât ceea ce se mânca la prezidiu. Să ştiţi să n-a pronunţat nimeni „rahat”.
Când a intrat în sală Eusebiu Veţeleanu, s-a auzit: „uite-l şi pe viitorul primar”. Ceva mai târziu, într-un moment în care celălalt viceprimar, Cosmin Constantinescu, se maimuţărea, altcineva, pare-mi-se un ziarist, a exclamat, stârnind râsete: „ce păcălici!”.
Această situaţie reflectă foarte bine percepţia generală a ziariştilor, a politicienilor şi a popormii despre ceea ce se întâmplă în prezent la Primărie. Eusebiu Veţeleanu este văzut drept viceprimarul isteţ, meseriaş, modest, cu potenţial, imagine bună şi care se putea descurca poate mult mai bine decât Romeo Rădulescu în funcţia de primar. Motiv pentru care, de altfel, ar fi şi izolat de către afaceriştii din Executiv. Iar pe de altă parte, îl avem pe viceprimarul clovn, paliu, Cosmin Constantinescu, copilul fără vină din instituţie, priceput doar la mişmaşuri, dacă i le pictează foarte bine taică-su. Cu toate că Romeo Rădulescu pierde puncte preţioase ţinându-l mâţ după el pe „micul dalmaţian”, primarul Râmnicului nu încearcă nici măcar să convingă că nu e legat ombilical, prin interese, afaceri sau ieşiri sub clar de lună, de acesta. În ultimele zile, chiar se auzea că n-a existat niciun eveniment la care cei doi să nu fi participat împreună. S-au plimbat cot la cot inclusiv duminică seara, la mici şi bere, în bâlciul din Zăvoi. Tot zilele trecute, după cum am văzut la televiziunea de partid VTV, au premiat împreună elevii şi sportivii merituoşi din oraş. Bine, în cazul respectiv „împreună” e un fel de a spune, pentru că vicele Cosmin, deranjat de nişte muşte care tot dădeau târcoale frezei sale, începuse să facă nişte gesturi ciudate. Da, de clovn, de vietate provenită parcă din altă lume. Ştiţi, aşa, urât, cu capul, cu mâinile… Câhhh! E.D.

Articole Similare

2 Comments

  1. dulacioiule esti un retard,pentru ca te-ai manjit la cascavalul dat de eusebiu.esti penibil plus ca esti un frustrat .mori in curul lui constantinescu.cred ca e idoul tau si este ceea ce ti-ai fi dorit tu de la viata dar pentru ca esti incompetent nu ai reusit.sunt convins ca nu vei publica comentariul.

  2. Normal, toti cei care spun realitatea sunt retardati. Sunt un cetatean al acestei urbe si mi-e rusine cu un Constantinescu si un Radulescu in fruntea judetului. Ce stiu baietii astia care inca-si traiesc copilaria de gestionarea banului public? Ce stiu aceste slugi la curtea Bucurestiului de doleantele noastre, ale cetatenilor? Nimic !!! Domnilor ziaristi, numai dvs. puteti sa mai faceti ceva pentru noi. Sa terminam cu granitul si borduriada ca ne plang copiii de foame. Ne sfideaza, ne ignora, ne condamna !!! RUSINE, RUSINE, RUSINE.

Lasă un răspuns

Back to top button