Administratie

Dumitru Pearcu l-a lăudat pe Petre Ungureanu

Primarul localităţii Tomşani, social-democratul Pearcu Dumitru, este curtat asiduu de către democrat-liberalii lui Dorel Jurcan. Săptămâna trecută, primarul a întârziat la şedinţa Colegiului Prefectural, organizată de prefectul Petre Ungureanu. Cu toate acestea, el a fost primit cu o simpatie extrem de suspectă, în condiţiile în care prefectul era nemilos cu întârziaţii. Reacţia prefectului este cu atât mai suspectă cu cât, pe scena politică, se vorbeşte tot mai des despre o posibilă trecere la PD-L a câtorva primari pesedişti, printre care şi Dumitru Pearcu.
Ungureanu s-a autodeclarat duşmanul numărul unu al primarilor care încalcă legea, doar că, deocamdată, îi vânează doar pe cei de la PSD şi PNL, pe care-i amendează la fiecare mişcare.
Primarul a declarat că relaţia sa cu prefectul Petre Ungureanu este strict profesională şi nu are de-a face cu politica. „Relaţia mea cu prefectul Petre Ungureanu este strict profesională. Nu am o relaţie de amiciţie cu el; îl respect şi atât. Am lucrat la câteva proiecte împreună, are o viziune foarte realistă asupra problemelor din administraţie şi colaborăm în continuare foarte bine. Nu am trecut la PDL şi nici nu am de gând să o fac, dar am hotărât că e mai bine să stau mai în spate şi să-i las pe cei tineri să se afirme. Aşa ar trebui să facem cu toţii, pentru că nu o stăm o veşnicie în funcţiile de acum. Eu am renunţat de bună voie la funcţia de vicepreşedinte al PSD Vâlcea, pentru că am considerat că e momentul să-i mai las şi pe alţii să se afirme. Dacă nu predăm ştafeta tinerilor riscăm să murim ca partid, şi eu asta fac. Asta nu înseamnă că plec din PSD, fac doar un pas în spate şi trebuie să recunosc că mă simt mult mai bine”, a declarat Dumitru Pearcu. D.N.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button