AtletismAlte sporturi

Drumul spre Paris trece pe la Roma! Trei atleți vâlceni, în delegația României pentru Campionatul European din Italia

Între 7 și 12 iunie, în capitala Italiei, la Roma, are loc Campionatul European de Atletism pentru seniori. Participă, la această competiție majoră, și 23 de atleți din România. Dintre ei, trei sunt vâlceni: Ștefania Uță (400 metri garduri), cea mai tânără atletă a competiție, în vârstă de doar 16 ani; discobolul Alin Firfirică și aruncătorul de greutate Rareș Toader. Competiția de la Roma este una dintre ultimele șanse pentru atleți de a-și mai îndeplini baremul și a-și asigura prezența la Jocurile Olimpice de la Paris. Pe 30 iunie se încheie calificările. Toader și Firfirică au mai avut oportunitatea de a concura în trecut la Olimpiadă, competiția supremă în sport.

”Roma, mon amour! Miercuri, 5 iunie, a decolat spre Roma, delegația care ne va reprezenta  la cea de-a 26-a ediție a Campionatelor Europene, competiție programată să se desfășoare între 7-12 iunie. Escală de maximă importanță în zborul spre Paris, unde se vor defășura Jocurile Olimpice. Și să nu uităm că biletele pentru Capitala Franței se mai pot câștiga până pe data de 30 iunie.  Așadar, lotul României cuprinde 23 de atleți (15 la feminin și 8 la masculin). Componența delegației noastre este următoarea: F – Alina Rotaru Kottmann (CSA Steaua, antrenor Mihai Corucle/săritura în lungime), Bianca Ghelber (SCM Bacău/CSA Steaua, antrenori Mihaela Melinte, Mirela Țermure/aruncarea ciocanului), Andrea Miklos (CSM București, antrenor Cristin Eșanu/400 m), Diana Ion (CSM București, antrenor Marilena Mirea/triplusalt), Florentina Iușco (CSM Deva, antrenor Nicolae Alexe/săritura în lungime, triplusalt), Andreea Taloș (CS Rapid, antrenor Virgil Costache/triplusalt), Joan Chelimo Melly (CS Dinamo, antrenor Carol Șanta/semimaraton), Delvine Relin Meringor (CSA Steaua, antrenor Valentin Anghel/semimaraton), Anamaria Nesteriuc (CS Rapid, antrenor Doina Nesteriuc/100 mg), Mădălina Sîrbu (CSM Rarăul, antrenor Erzilia Țâmpău/semimaraton), Stella Rutto (CS Dinamo, antrenor Carol Șanta/3000 m obs), Petronela Simiuc (CSM Constanța, antrenor Valentin Anghel/1500 m), Mihaela Blaga (AC „Mica Romă Blaj/CSU Alba Iulia, antrenor Cristina Man/3000 m obs), Ștefania Uță (CS Vâlcea 1924/CSM Onești, antrenor Alina Enescu/400 mg), Diana Lătărețu (CSU Arad/CSM Craiova, antrenor Gabriela Ustabacieff/20 km mars).

M – Alexandru Novac (CSM București, antrenor Mihaela Melinte/aruncarea suliței), Rareș Toader (CS Dinamo, antrenor Nicoleta Grasu/aruncarea greutății), Alin Firfirică (CSM Onești/CSA Steaua, antrenor Teodoru Agachi/aruncarea discului), Răzvan Cristian Grecu (CSA Steaua, antrenor Lenuța Dragomir/triplusalt), Alin Anton (CSM Onești, antrenor Carmen Ghilase/110 mg), Marius Musteață (Clubul Atletic Roman/aruncarea greutății), Nicolae Soare (CSM Bacău, antrenor Cristina Alexe/semimaraton), Răzvan Nicoară (CSU Oradea, antrenor Virgil Preda/triplusalt).

Antrenori – Mihai Corucle, Mihaela Melinte, Cristian Eșanu, Teodoru Agachi, Nicoleta Grasu, Marilena Mirea, Nicolae Alexe, Virgil Costache, Carol Șanta, Carmen Ghilase, Alina Enescu, Gabriela Ustabacieff. Ramona Despa (maseur), Antonia Onaca, Laura Muntean (medic), pentru ca team leader să fie Lenuța Dragomir. Mult succes! Hai România!”, a transmis Federația Română de Atletism.

Articole Similare

Back to top button