Politica

DREPT LA REPLICĂ / Deputat Dumitru Lovin

Se pare că T.P. nu a înţeles mai nimic din primul meu drept la replică, aşa că a continuat să mă insulte şi să mă calomnieze, aşa cum face în general cu cei care nu „cotizează” la publicaţia sa. Cu un tupeu fără margini, acest om mi-a transmis să-mi fie ruşine, fără să prezinte măcar un argument care să-i susţină mesajul. Ei bine, eu cred că lui ar trebui să-i fie ruşine şi voi prezenta primul argument din cele câteva sute pe care le am pregătite. Aşadar, îi reamintesc lui T.P. că, în perioada 2012-2013, a dus o campanie foarte agresivă împotriva lui Ion Lixandru, primarul comunei Lădeşti. Aceasta a culminat cu un articol intitulat „Ion Lixandru, primarul din Lădeşti, a intrat în vizorul DNA după o licitaţie dubioasă”. Iată ce scria T.P.: “Există indicii că primarul localităţii Lădeşti, Ion Lixandru, a organizat defectuos licitaţia pentru obiectivul Reabilitare drumuri de interes local în comuna Lădeşti, judeţul Vâlcea. În calitatea sa de preşedinte al comisiei de licitaţie Ion Lixandru, veterinarul expert în asfaltări de drumuri, a atribuit lucrarea unei societăţi cu experienţă similară inexistentă – SC Construct Proiect SRL Vâlcea. Pe surse am aflat că marele atu al acestei societăţi ar fi fost prietenia dintre familia patronului Miricioiu (Construct Proiect) şi preşedintele PNL Vâlcea”. Ulterior, acest articol a fost şters, ca şi altele, de pe site-ul publicaţiei lui Pîrnău, iar Ion Lixandru, primarul comunei Lădeşti, i-a devenit client. De câţiva ani, Ion Lixandru cotizează cu sume importante din bugetul localităţii la firmele şi firmuliţele controlate de T.P., probabil ca să nu se mai scrie despre el articole ca cel amintit mai sus. În aceste condiţii, repet, lui T.P. trebuie să-i fie ruşine, nu altcuiva! Şi ar mai trebui ceva: atât el, cât şi primarul de la Lădeşti să dea explicaţii pentru aranjamentele pe bani publici! Ataşez prinscreen-uri care dovedesc ceea ce am spus.
• Deputat Dumitru LOVIN

Conform legislatiei in vigoare, raspunderea pentru articole, texte, drept la replica, declaratii, le apartine exclusiv autorilor

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button