Politica

Dovada abuzurilor Puterii – Lungoci a câştigat procesul cu CJV!

Sabin Lungoci a câştigat la Tribunalul Vâlcea procesul cu conducerea Consiliului Judeţean, anulându-se toate documentele care au stat la baza schimbării acestuia din funcţia de director al Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Potrivit hotărârii instanţei, Lungoci trebuie repus în funcţia de director al instituţiei şi să primească salariile nete cuvenite de când a fost schimbat ilegal din funcţie şi până în prezent. Referindu-se la această speţă, avocatul Victor Stănculescu, consilier judeţean PNL, ne-a declarat că hotărârea instanţei nu face decât să confirme acuzaţiile sale cu privire la ilegalităţile săvârşite de actuala conducere a CJV şi abuzurile de putere ale acesteia, contrare intereselor cetăţenilor judeţului, cei care plătesc în final oalele sparte.

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button