Politica

Dorel Ancuţa, primarul de la Sălătrucel, şi-a pus singur „ştreangul” de gât

Metaforic vorbind, Dorel Ancuţa, primarul PNL de la Sălătrucel, şi-a pus singur „ştreangul” de gât, vineri, într-o conferinţă de presă la care mai bine nu participa. Penelistul şi-a început discursul sugerând că nu e chiar tutti-frutti, cum cred unii şi că – de la începutul mandatului – în 2020, s-ar fi interesat ce oportunităţi de finanţare din surse externe nerambursabile există pentru eventuale investiţii. Precum peştele, în nici 3 secunde, a uitat această idee şi a început să înşiruiască foarte multe aşa zise realizări cu cheltuieli umflate şi plătite din bugetul local. Hello! „Imediat după preluarea mandatului de primar, am achiziţionat echipamente pentru învăţământul online. Proiectul a avut o valoare totală de 135.000 de lei şi a fost finanţat din bugetul local. Am realizat şi proiectul tehnic pentru obiectivul – Construire PUNTE PIETONALĂ peste pârâul Coiscă, în punctul Udubăieşti, care a beneficiat de finanţare guvernamentală, în jur de 1,74 milioane de lei, şi a fost finalizat în 2022. Am amenajat un loc de joacă, în satul Sălătrucel, investiţie din bugetul local (282.000 lei). Am făcut un teren de minifotbal cu gazon sintetic, tot în satul Sălătrucel, în valoare de 260.000 lei. Şi acesta a fost finanţat din bugetul local. (…) Din bugetul local, am băgat apă la Păteşti. Din august 2023, cetăţenii de acolo beneficiază de apă curentă. Nu în ultimul rând, am amenajat în zona primăriei o parcare cu 28 de locuri, trotuare şi sistem de scurgere a apelor pluviale”, a afirmat Dorel Ancuţa, actualul primar al comunei Sălătrucel, ca un soi de bilanţ al activităţii sale concrete, după aproape 4 ani de mandat, în care a avut pe mână milioane de euro şi a fost plătit regeşte din bani publici pentru a face totuşi nişte proiecte ceva mai serioase, nu mărunţişuri, cu costuri exagerate, din motive pe care le vom detalia cu altă ocazie. În a doua parte a discursului său, penelistul s-a lansat în povestiri despre ceeea ce vizează şi ar urma să facă, dacă mai apucă: apă şi canalizare, prin PNRR, în anumite zone din comună, reabilitarea Şcolii gimnaziale nr. 1, reţea de iluminat public, modernizarea DC 13A şi dotarea cu echipamente a unităţilor de învăţământ din localitate. Mai bine nu amintea de acest ultim proiect, pentru că este exact cel pentru care, recent, spuneam că a plătit aceeaşi consultanţă de trei ori – către AML Solutions, ALR Top Level Consulting şi Premier Consult AG. În total, vreo 80.000 lei plus TVA… suportaţi din taxele şi impozitele plătite de bieţii locuitori din Sălătrucel. Pe final, Ancuţa s-a lăudat că a depus de ceva vreme două cereri de finanţare şi la CNI, pentru „Construire şi dotare cămin cultural” şi „Construire dispensar”, dar până acum niciuna nu s-a concretizat. După acest bilanţ jalnic, Dorel Ancuţa a început să vorbească despre contracandidaţii săi. „Pe surse neoficiale, domnul Sima Nicolae va fi candidatul PSD pentru funcţia de primar al comunei Sălătrucel. Referitor la Mitică Drăghici, fost primar, eu zic că va fi cu mine, dar eu mă bazez pe mine şi-atât”, a declarat Dorel Ancuţa, făcându-şi încă un deserviciu major şi lăsând să se înţeleagă că, de fapt, este singur şi că nu are nevoie de nimeni, nici măcar de comunitate. Ancuţa şi-a încheiat spech-ul la fel de nefericit, povestindu-le jurnaliştilor din Vâlcea că Nuţă Ion, candidatul AUR, ar fi de fapt doar un traseist politic, cu „stagii” pe la PMP şi alte formaţiuni, inclusiv pe la PNL. Penelistul a găsit şi o scuză pentru activitatea sa foarte slabă: „Pentru un primar, cel puţin două mandate … ca să ducă la îndeplinire câteva proiecte!”. PENIBIL!

 

 

Articole Similare

Back to top button