„Doctorul” Tănăsie l-a cucerit şi pe Messi: a marcat la vinclu, de la 35 de metri
După lungi suferinţe, cauzate de jocul extrem de slab, Cozia Călimăneşti pare să-şi fi revenit. Etapa trecută, trupa pregătită de Vasile Ilinca s-a impus cu scorul de 8-2, pe teren propriu, cu FC Băbeni. Mădălin Chiripuş a dat cele mai multe goluri pentru câştigătoarea ultimei ediţii a Cupei României (3), Rădoi (2), iar Gabriel Peti, Tisoaica şi Tănăsie – câte un gol de fiecare. Acesta din urmă, zis „Doctorul”, a dat şi golul etapei în fotbalul judeţean, de la aproximativ 35 de metri, la vinclu. „Este o victorie de moral pentru noi, mai ales că FC Băbeni nu pierduse până la meciul cu noi niciodată în deplasare. Acum, că ne-am descătuşat, sper să nu mai avem parte de sincopele din primele runde. Ne ajunsese şi nouă cuţitul la os. De săptămâna aceasta, va juca la noi şi Ciprian Nistor, pe care l-am transferat după ce am achitat grila de la Flacăra Horezu”, a spus Vasile Ilinca. (L.C.)