Liga 6

Bogdan Şurlin a făcut senzaţie cu Chimia, căreia i-a dat 4 goluri, chiar şi de la 20 de metri

Meci intens disputat, etapa trecută, la Tomşani, unde Unirea a întâlnit-o pe Chimia 1973 Rm. Vâlcea. Echipa antrenată de „Generalul” Marian Hera a reuşit să se impună cu scorul de 4-3. De departe, cel mai bun jucător de pe teren a fost golgheterul Bogdan Şurlin. Acesta a marcat toate cele patru goluri în poarta „chimiştilor”, inclusiv la vinclu, de la 20 de metri. „Am ajuns pe locul 4, după acest rezultat excelent. Felicit toată echipă şi, mai ales, pe Şurlin, care parcă a venit de pe altă planetă la acest meci. Bravo lui şi s-o ţină tot aşa! De abia ce ne-am revenit, după ce Minerul Costeşti ne-a dat cu terenul în cap acum trei etape, când ne-a învins cu scorul de 6-0. Am suferit atât de mult că voiam să mă ascund sub pat. Oricum, noi suntem susţinătorii celor de la Costeşti în lupta pentru titlul judeţean. Suntem vecini, deci le ţinem pumnii în lupta cu Viitorul Dăeşti”, a precizat Mihai Diaconescu, preşedinte Unirea Tomşani. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button