FotbalDiverse

DJ Edd, parteneriat cu Dobrin și Annellice Ionescu, în Superliga de minifotbal

Echipa de minifotbal din prima ligă județeană DJ Team a fost înființată de către DJ Edd, care are o activitate de peste 13 ani în acest domeniu.

În prezent, acesta este DJ la Club Tracia, din Cernișoara, dar și la evenimente private. A format această echipă în scop recreativ. Între timp, au crescut pretențiile, și-a dorit mai mult și a decis să-l coopteze ca antrenor pe Dorin Ionescu, pentru a îmbunătăți jocul băieților, pentru disciplină și experiența pe care o are în fotbal. Dobrin și fiica sa, Annellice au mai avut în trecut echipă, în perioada de început a minifotbalului, la Vâlcea, astfel că și-au dat mâna, au decis să colaboreze și astfel a luat naștere DJ Team Annellice. Este un proiect de viitor, un club care se va dezvolta etapizat. Dacian Sărsan a fost și este în continuare alături de echipă, iar întreg staff-ul îi mulțumește pentru sprijin, la fel ca și celor de la Dominos.
Din lotul DJ Team fac parte, în prezent: Drăgoi Marian, Mocioacă Radu, Diaconescu Alex, Bulacu Ștefan, Vlădulescu Mihai, Vlad Răzvan, Pătulea George, Drăghici Eduard (DJ Edd), Mihai Alexandru, Marinescu Nicolae, Lungu Iustin, Bongheanov Denis, Copoeru Claudiu Marian. Ultimii cooptați sunt Vlad Marin Răzvan (fost jucător la Spartanii), Iustin Lungu jucătorul celor de la SCM, Viitorul Dăesti (în tur a jucat în Superliga de minifotbal pentru Nurvil, Young Boys) și portarul Laurențiu Prodan. În week-end, DJ Team Annellice are meci tare, cu vicelidera, ACS Boromir.

Articole Similare

Back to top button