Politica

Dezbatere pe tema conexiunii Vâlcii la viitoarea autostradă Sibiu – Piteşti

Marţi, la Casa Sindicatelor, a avut loc o dezbatere publică la care au participat deputatul Cristian Buican şi zeci de reprezentanţi ai PNL Râmnicu Vâlcea. Principala temă de discuţie a fost situaţia conexiunii municipiului nostru cu autostrada A1, prin Drumul Expres Tigveni – Râmnicu Vâlcea – Găneasa. „Numeroși cetățeni au participat la întâlnire și au avut intervenții, fapt care arată importanța majoră a construirii acestui drum pentru orașul și județul nostru. A reieșit cu claritate, din discuțiile purtate, că realizarea acestui obiectiv de investiții este decisivă pentru dezvoltarea durabilă a comunității noastre. Personal, le-am arătat celor prezenți numeroasele diligențe pe care le-am făcut de-a lungul anilor pentru realizarea acestui drum: declarații politice, interpelări parlamentare, adrese și petiții către instituțiile abilitate, audiențe la cei în drept și luări de cuvânt în structurile partidului şi în fața celor responsabili cu această problemă. Am satisfacția de a aduce la cunoștința celor care nu știu că s-a intrat în linie dreaptă pentru realizarea acestui drum expres prin întocmirea studiului de prefezabilitate, ceea ce îl obligă pe finanțator să avanseze cu realizarea proiectului. Vreau să-i asigur pe vâlceni că, în ce ne privește pe mine și pe colegii mei liberali, veți putea conta pe noi pentru a vedea investiția dusă la capăt!”, a transmis deputatul Cristian Buican, după dezbaterea de la Rm. Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button