Politica

Deşi se teme de efectele parteneriatului nefiresc cu Partidul Social Democrat

Dorel Jurcan amână alianţa cu PNL din Consiliul Judeţean

În discursul său din 11 decembrie, zi în care organizaţia PD-L şi-a stabilit preşedintele la judeţ, senatorul Dorel Jurcan a folosit o strategie care i-a adus foarte multe voturi şi a făcut ca sala să-l aplaude la scenă deschisă minute în şir. Acesta este semnul că primarii şi delegaţii partidului său vor ruperea parteneriatului cu PSD. „Orientarea noastră este de dreapta şi trebuie să facem alianţă cu un partid de dreapta. Bucureştiul vrea să guvernăm împreună cu PNL şi aşa trebuie să facem şi aici, în judeţul Vâlcea. Alianţa cu PSD nu ne este favorabilă din punct de vedere politic şi, dacă rămânem alături de ei până în 2012, nici dacă vine Traian Băsescu şi candidează la preşedinţia Consiliului Judeţean, nu câştigăm! Riscăm în acest fel să pierdem tot. Mi s-a reproşat de către susţinătorii noştri lipsa de fermitate în luarea deciziilor importante. Dacă îmi vor mai da un mandat, voi demonstra că ţin cont de aceste critici justificate”, spunea Jurcan.

Ianuarie, luna cuţitelor lungi

Membrii Partidului Democrat Liberal şi cei ai Partidului Naţional Liberal se aşteptau ca, imediat după ce a câştigat detaşat încă un mandat de preşedinte, Dorel Jurcan să anunţe realizarea unei alianţe de dreapta, aşa cum a promis în urmă cu două săptămâni, dar lucrurile s-au nuanţat. „Am discutat amical pe tema acesta, în Parlament, cu domnul Cristian Buican. Nu este momentul să procedăm la o schimbare acum, pentru că sunt Sărbătorile. Nu anunţăm ruperea alianţei cu PSD în 2010. Până la sfârşitul lui ianuarie veţi afla dacă vom face o coaliţie cu PNL pentru Consiliul Judeţean”, informează preşedintele PD-L. Liderul PNL Vâlcea, Cristian Buican a criticat dur tergiversările democrat-liberalilor: „Dacă PD-L doreşte o cârdăşie în interes personal, atunci să rămână în alianţă cu PSD la Consiliul Judeţean. Noi ne aliem cu ei doar dacă acceptă proiectul nostru pentru o strategie de dezvoltare a judeţului Vâlcea, pe baza unor principii economice clare. Sigur, dacă vor să facem un proiect comun la care să aducă îmbunătăţiri, suntem în acord cu domniile lor. Sper că preşedintele Jurcan înţelege efectele alianţei cu PSD şi repercusiunile nerespectării promisiunilor cu ajutorul cărora a câştigat încă un mandat la cârma PD-L Vâlcea”, declară preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican. Din informaţiile pe care le avem, în cazul în care democrat-liberalii amână prea mult alianţa cu liberalii, riscă să se trezească în faţa unui parteneriat pentru Consiliul Judeţean între PSD – PNL. Liderii de la nivel naţonal ai PNL vor impune în curând, dacă nu au şi făcut-o deja, ca filialele din teritoriu să nu facă nicio înţelegere cu PD-L. Oricum, pentru o eventuală apropiere între cele două partide în judeţ este nevoie de acordul lui Crin Antonescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button