Politica

Deputatul Vlădoiu apreciază că, prin noile scumpiri determinate de politicile catastrofale implementate de actuala Putere în domeniul agricol,

Guvernul PD-L îi lasă pe români şi fără pâine

COMUNICAT DE PRESĂ

Producătorii de alimente susţin că totul se va scumpi până de sărbători şi vom fi nevoiţi să numărăm fiecare bănuţ pentru a cumpăra mâncare.
Deja România este ţara cu cele mai scumpe alimente din Europa, dar şi cu cele mai mici salarii, conform barometrului european Eurostat. „Politica dezastruoasă a Guvernului portocaliu aduce, în pragul iernii, un val dureros de scumpiri la alimentele de bază. În pieţele din toată ţara, preţurile la carne, legume şi fructe au crescut deja, dar în următoarea perioadă sunt anunţate noi majorări. Pâinea albă costă deja 1,25 de lei, după ce, pentru o lungă perioadă de timp, preţul se stabilizase la 1 leu. Producătorii din panificaţie estimează că preţurile se vor majora cu încă 30% din cauza unor măsuri ale Guvernului PD-L, dar şi din pricina recoltei slabe din acest an, calamitată de inundaţii. Şi cultivatorii de floarea soarelui s-au plâns de această situaţie, motiv pentru care şi ei au anunţat o majorare cu 15 la sută a preţului uleiului. Vom plăti mai mult pentru tot, pentru lapte, brânzeturi, legume şi fructe, iar carnea se va scumpi cu 15%”, declară deputatul PSD Aurel Vlădoiu. Dorind să accentueze problema scumpirii pâini, parlamentarul social-democrat mai spune: „În fiecare zi, milioane de români care trăiesc dintr-un salariu minim sau dintr-o amărâtă de pensie de 300-400 lei vor trebui să scoată din buzunar mai mult pentru o pâine. O spun cu toată tăria: politica din domeniul agricol a Guvernului Boc este un atentat la viaţa noastră, la pâinea noastră cea de toate zilele. Din păcate, România – care ar putea hrăni peste 80 milioane de oameni – încurajează specula şi importul de produse agricole”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button