Acasă Liga II Denis Dumitraşcu şi Robert Bloţu încep „să prindă coajă” la Chindia Târgovişte

Denis Dumitraşcu şi Robert Bloţu încep „să prindă coajă” la Chindia Târgovişte

1942
0

În această iarnă, doi tineri fotbalişti vâlceni încearcă să-şi continue cariera la o echipă importantă din Liga a II-a. Este vorba de fundaşul Denis Dumitraşcu (CSM Rm. Vâlcea), care e născut în 1995, şi de mijlocaşul Robert Bloţu (CS Şirineasa) – născut în 1997. Cei doi se află în această perioadă în probe de joc la Chindia Târgovişte, grupare clasată pe locul 7 în Liga a II-a, la nouă puncte distanţă de UTA Bătrâna Doamnă Arad, formaţie aflată pe ultima treapă a podiumului.
Din câte se pare, prestaţiile tinerilor jucători vâlceni au fost foarte apreciate până acum de antrenorul Nicolae Croitoru, care intenţionează să-i păstreze în lotul pentru cea de-a doua parte a sezonului. Atât Dumitraşcu, cât şi Bloţu, au fost titulari în meciul amical pe care formaţia dâmboviţeană l-a disputat miercuri, 8 februarie, la Colibaşi, împotriva echipei CS Mioveni, pe care Chindia l-a câştigat cu scorul de 2-1.
„Robert Bloţu are şanse mari să rămână în Cetatea Chindiei din această iarnă, deoarece e un jucător foarte util. El evoluează bine pe orice post la mijlocul terenului, pe stânga, pe dreapta, dar şi în centru. În plus, e născut în 1997, ceea ce înseamnă că mai are doi ani de jucat la Liga a II-a, ceea ce, fără îndoială, un mare avantaj pentru el, un motiv bun de a fi păstrat în lot”, a afirmat managerul general de la CS Şirineasa, Mădălin Dobre, referindu-se la fostul component al echipei vâlcene de Liga a III-a. (N.C.)