Damila ar putea evolua în Liga a III-a
* există posibilitatea ca formaţia din Măciuca să joace în cel de-al treilea eşalon încă din acest sezon
Aproape toate echipele de Liga a IV-a au căzut de acord că în acest an favorită la câştigarea campionatului este Damila Măciuca. Cele care, însă, îşi doreau titlul la Liga a IV-a şi se temeau de lupta cu Damila ar putea să primească o veste bună în această săptămână. S-ar putea realiza o „mutare-bombă” pentru fotbalul vâlcean, judeţul nostru urmând astfel să aibă trei reprezentante în Liga a III-a. Ce n-a reuşit Oltul Ioneşti 2009, ar putea obţine Damila Măciuca. Formaţia lui Dan Niţu a eliminat-o din Cupă pe Atletic Bradu, aceeaşi formaţie care a răpus speranţele celor de la Oltul Ioneşti de a evolua în cel de-al treilea eşalon, iar acum ar putea să se „transfere” în Liga a III-a. „A existat ideea să ne înscriem în Liga a III-a. Am încercat să formăm un lot pentru cel de-al treilea eşalon, dar, din păcate, e foarte greu în acest moment să jucăm la acest nivel. Sunt destul de multe echipe care vor în Liga a III-a, iar noi suntem abia a treia opţiune pentru cei de la FRF. Au întâietate echipele care au retrogradat şi cele care au pierdut barajele de promovare. Echipa are potenţial şi cu două-trei transferuri în plus, cred că puteam face faţă în Liga a III-a, dar în acest moment sunt şanse de 5% să mai jucăm în acest eşalon. Noi ne pregătim oricum pentru Liga a IV-a”, ne-a spus Narcis Encăhescu despre posibilitatea ca Damila să evolueze în cel de-al treilea eşalon. Altfel, în cazul în care echipa sa va rămâne la Liga a IV-a, Enăchescu intenţionează să propună AJF să procedeze precum la Liga a II-a şi a III-a şi să ia decizia amânării cu o săptămână a campionatului Ligii IV-a. „Consider că ar fi o idee bună să amânăm începerea campionatului. E crimă să joci pe vremea asta, de la 11.00 la 13.00, când se preconizează a se înregistra temperaturi exagerat de ridicate!”, crede antrenorul Damilei.