Liga 6Fotbal

Cum se împacă desenul cu fotbalul? Știe unul dintre cei mai promițători jucători din lotul liderei Superligii vâlcene

În pauza de iarnă, lidera Superligii vâlcene și-a consolidat lotul. A fost adus un jucător cu experiență, Mădălin Bărzăgeanu, dar și un tânăr de mare perspectivă, care a făcut junioratul în Zăvoi, la SCM Rm. Vâlcea. Este vorba despre Andrei Zotică. Oficialii formației Minerul Costești nu au fost nevoiți să aștepte prea mult pentru a-și da seama dacă Zotică Jr. se pliază și are calități pentru a se adapta la nivel de seniori. În perioada de pregătire acesta a confirmat, ba chiar a întrecut așteptările. A avut evoluții bune în meciurile amicale. ”Sincer, nici eu nu mă așteptam ca Andrei să confirme într-un timp atât de scurt. El a venit, totuși, de la juniori. Cei de la Costești l-au primit foarte bine. S-a integrat în grup de parcă ar fi fost acolo dintotdeauna”, a constatat tatăl lui Andrei, Cristian Zotică, jucător la Stejarul Vlădești. Andrei a avut și alte oferte. Ar fi putut opta inclusiv pentru Liga a III-a. A fost dorit la Timișoara, la Deva, de Ștefan Nanu, dar și la cele două echipe vâlcene din cel de-al treilea eșalon (Viitorul Dăești și Flacăra Horezu). A ales lidera Superligii, iar primele săptămâni petrecute aici au dovedit că opțiunea a fost una bună. Zotică Jr. a reușit să și înscrie într-un meci oficial. S-a întâmplat în Cupa României, în partida cu Prim Stroești, câștigată de gruparea pregătită de Marius Vlădoi cu scorul de 7-1.

În viitor, Andrei nu știe unde îl vor purta pașii. Deocamdată, primul obiectiv este să treacă cu bine de ”examenul maturității”. ”Din clasa I l-am dus și la fotbal. I-am atras atenția de atunci că școala va fi prioritară și va merge la fotbal doar dacă va și învăța bine. Nu am avut niciodată probleme cu el din acest punct de vedere. A fost serios. Când a terminat școala generală, pentru a-l ține departe de alte tentații și anturaje, am zis să opteze pentru un liceu aparte. Este elev la Liceul de Arte. E la clasa de desen. E un copil cuminte. Nici la fotbal nu se aseamănă cu mine. El își vede de joc, nu intră în conflicte. Am fost altfel crescuți. Erau alte vremuri când eu am făcut primii pași în fotbal. Acum, așteptăm cu încredere examenul de bacalaureat, din iunie. Andrei nu se gândește să continue în domeniul studiat la liceu. Vrea să urmeze Facultatea de Educație Fizică și Sport. Și-ar dori să devină profesor, antrenor de fotbal. Orice va decide, noi nu ne vom opune. Condiția a fost să termine liceul cu bine. De-asta nici nu l-am lăsat să plece cu fotbalul în alt oraș, departe de casă. Are timp de acum înainte pentru orice altceva. După bacalaureat, îl vom susține indiferent de alegerea lui. Mi-aș dori să ajungă să joace fotbal la un nivel mai înalt. La Vlădești, îl aștept după 35 de ani”, a spus Cristian Zotică, tatăl unuia dintre cei mai promițători tineri fotbaliști vâlceni. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button