FotbalDiverse

Bogdan Mihalache: ”Statul în casă nu e o soluție. Trebuie găsite niște variante pentru ca după 1 iunie să ne reluăm activitatea”

Antrenorul de copii și juniori Bogdan Mihalache așteaptă cu nerăbdare ziua în care își va revedea copiii de a căror pregătire se ocupă. ”Maca” e în tabăra celor care consideră că a venit vremea ca viața să-și reia cursul normal, cu respectarea anumitor condiții de protecție împotriva virusului care a dat peste cap întreaga omenire. ”În perioada aceasta părerile sunt împărțite. Unii spun că trebuie să stăm acasă, alții că ar fi bine să începem. Eu sunt de partea celor care susțin că ar trebui găsite niște soluții pentru a ne putea relua activitatea după 1 iunie sau cel târziu până pe 10 iunie. Statul în casă 6 luni nu e o soluție. Am stat 3 luni. Virusul poate reapărea și la toamnă, la iarnă. Ce facem, stăm alte 6 luni în casă? În Suedia spuneau că oamenii sunt partenerii autorităților, iar împreună pot să facă lucruri bune. Sunt de aceeași părere. Oamenii trebuie educați. Copiii trebuie educați. E adevărat că sunt și mulți tâmpiți, care nu respectă nicio regulă, dar nu trebuie să generalizăm. Guvernanții noștri au luat decizii bune, am fost cu un pas înaintea altora, dar acum deja, de la 1 iunie, nu se mai justifică. Trebuie gândit totul dintr-o altă perspectivă. Vin lunile de vară. Nu poți să-i mai ții pe copii în casă. Trebuie să facă mișcare, să-și consume energia. Se îmbolnăvesc și stând în casă. Dai în alte probleme. În situația în care ne-ar da voie să facem antrenamente, am face în fiecare zi. Fără meciuri, fără turnee și cu respectarea unor condiții. Eu am în minte niște idei. În primul rând, aș vedea grupele mai mici, formate din 7-8 până la 10 copii. Apoi, niște circuite în baza sportivă: pe aici intri, pe aici ieși (mai ales că e vară și nu ai nevoie de vestiare); dezinfectanți la intrare, la ieșire, reguli clare și pentru părinți: nu au voie să aducă mai mulți copii (să-i strângă pe toți și să-i aducă la stadion); copiii să nu se mai ia în brațe. Îi înveți cu niște reguli și le intră în reflex. Așa cum nouă, adulților, ne-a intrat deja în reflex să ne spălăm pe mâini mai des, să folosim masca, să nu intrăm încălțați în casă. Cred că riscul e mai mic decât în alte părți. Un copil poate fi îmbolnăvit și de părintele care merge la serviciu. Asta e părerea mea. Nu înseamnă că e și cea mai bună”, spune Mihalache.

”Părinții mă întreabă când încep antrenamentele. Nu putem risca nimic. Ajungem la PRO TV”

Antrenorul de la ISport ține legătura cu părinții și copiii pe care îi pregătește. Toți sunt nerăbdători să revină la fotbal. ”Maca” nu are de gând să-și asume riscuri în această perioadă, mai ales că în joc este vorba despre sănătatea celor mici. ”Unii poate o să spună că vreau să începem antrenamentele pentru că e în avantajul meu. Mă refer la partea financiară. E adevărat că fiecare ia în calcul și acest aspect, dar acum banii trec în plan secundar. Nu reprezintă o prioritate. Aproape oricine cred că poate rezista câteva luni fără bani. Problema este că nu mai poți ține copiii în casă. Eu discut cu părinții. Sunt nerăbdători și ei să începem antrenamentele. Mă întreabă când ne reluăm activitatea. Le-am spus că nu se poate acum. Au fost niște cazuri pe la București. Au făcut antrenamente «fraudulos» și au luat niște amenzi usturătoare. Nu se merită! Plus că e foarte periculos. Nu putem risca nimic. Dacă faci lucrurile ilegal și se întâmplă, Doamne-ferește, să se îmbolnăvească un copil, îți fac dosar penal. Dar să te mai gândești că un copil infectat îmbolnăvește și pe alții!? Ajungem în secunda doi în deschiderea știrilor, la PRO TV. Așteptăm ca autoritățile să ne permită reluarea antrenamentelor. Miercuri am avut o videoconferință cu Federația, la care au participat reprezentanții cluburilor de copii și juniori. Ni s-a comunicat decizia de anulare a tuturor competițiilor de copii și juniori și ni s-a transmis că prioritatea Federației Române de Fotbal va fi reluarea antrenamentelor. La seniori, de pe 18 mai, iar apoi și la copii. Sper ca acest lucru să se întâmple până pe 10 iunie. Fără meciuri, fără turnee! Doar antrenamentele propriu-zise, copiii să se poată mișca”, a mai transmis Bogdan Mihalache.

Acesta se așteaptă ca fotbalul, de la copii și juniori și până la cel mai înalt nivel, să fie afectat și din punct de vedere financiar: ”După această lungă perioadă de inactivitate, sportul va avea de suferit din punct de vedere financiar. Autoritățile vor avea și alte priorități, iar mulți dintre privați o să fie mai rezervați când vine vorba de sponsorizări. Unii sunt cu un picior în groapă. De unde să-ți mai dea și ție, pentru fotbal, pentru sport? După ce că eram săraci, a mai venit și nenorocirea asta. Sper, totuși, să ne redresăm, să fie bine”. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button