Liga II

CSM Slatina, campioana din seria echipelor vâlcene de Liga a III-a, s-a despărţit de antrenorul care a promovat-o

Viitorul Dăeşti s-a luptat cu o echipă puternică pentru promovarea în Liga a II-a, CSM Slatina a fost conisderată de la început favorită la câştigarea Seriei a VI-a din Liga a III-a şi la revenirea pe a doua scenă fotbalistică a ţării. Trupa din Fedeleşoiu spera să joace barajul final cu echipa olteană, dar nu a mai ajuns aici. CSM Slatina a trecut şi de Odorheiu Secuiesc şi şi-a îndeplinit obiectivul. Un merit important l-a avut antrenorul Ovidiu Burcă. Fostul jucător de la Dinamo şi Rapid nu va mai pregăti echipa şi în Liga a II-a. Contractul expira la finele lunii. Burcă a anunţat că nu va mai continua la Slatina. ”Din păcate, capitolul acesta se termină pentru mine aici. Am avut o discuţie cu conducerea clubului şi am decis să ne oprim. Colaborarea mea cu Slatina se termină la finalul acestei luni. Le doresc celor de la Slatina baftă, le ţin pumnii pentru noua stagiune. Nu va fi uşor, dar sunt convins că dacă vor continua munca începută de acum câţiva ani, aici mă refer la autorităţi locale, la conducere, sunt convins că îşi vor atinge obiectivele în continuare”, a declarat, printre altele, Ovidiu Burcă, pentru Metropola TV.

Articole Similare

Back to top button