Liga III

CSM Slatina a obţinut promovarea la Vâlcea

Cei care nu au putut face deplasarea la Caracal, au avut şi o altă oportunitate. FRF a programat să se dispute şi la Vâlcea un meci de baraj. Petrolul Ţicleni şi CSM Slatina s-au întâlnit marţea trecută pe stadionul „Municipal” din Zăvoi, partida fiind oficiată de arbitri vâlceni: Cătălin Buşi – la centru şi asistenţii Florin Păunescu şi Bogdan Medrea. Observator a fost preşedintele AJF, Constantin Pintilie. Stadionul de la Vâlcea a fost cu noroc pentru olteni, care n-au întâmpinat nici o problemă în a se impune. Echipa gorjeană a părut un adversar mult prea slab pentru CSM, care a punctat încă din prima repriză de trei ori. Meciul s-a încheiat la scorul de 4-0 pentru gruparea olteană, ultima reuşită fiind de fapt un autogol. Astfel municipiul Slatina s-a ales cu două echipe de fotbal puternice, una care a promovat în Liga a II-a, ALRO şi alta care va juca în Liga a III-a, CSM.

Rezultatele meciurilor de baraj pentru promovarea în Liga a III-a:

FC Hunedoara (Hunedoara) – Unirea Floreşti (Cluj)            0-2
CS Sopot (Dolj) – Dunărea Turris Tr. Măgurele (Teleorman)        1-2
CSA Miercurea Ciuc (Harghita) – Energia Girov (Neamţ)        2-2 (3-2 după prelungiri)
FCM Adjud (Vrancea) – ABC St. Stoicescu (Buzău)            2-6
CSM Braşov (Braşov) – CSF Zagon Papauti (Covasna)        2-1
FC Chisoda (Timişoara) – Termo Dr. Tr. Severin (Mehedinţi)        1-2
FC Bioland Paleu (Bihor) – Someşul Ileanda (Sălaj)            0-0 (4-5 după penaltiuri)
Victoria Ţăndărei (Ialomiţa) – CS Eolica Baia (Tulcea)        2-8
CS Afumaţi (Ilfov) – AS Spic de Grâu (Bucureşti)            2-5
Mesagerul Bacău (Bacău) – Gaz Metan Tg. Mureş (Mureş)        1-1 (8-7 după penaltiuri)
Performanţa Alba Iulia (Alba) – Voinţa II Sibiu (Sibiu)            1-3
CSO Plopeni (Prahova) – Gloria Corneşti (Dâmboviţa)        3-0
Rapid Dumeşti (Iaşi) – Foresta Malini (Suceava)            0-1
Atletic Bradu (Argeş) – Oltul Ioneşti 2009 (Vâlcea)            4-2
Victoria 2008 Carei (Satu Mare) – Spicul Mocira (Maramureş)    0-4
Luceafărul M. Eminescu (Botoşani) – Voinţa Mariselu (Bistriţa Năsăud)    3-1
Frontiera 2004 Curtici (Arad) – Autocatania Caransebeş (Caraş Severin)    0-2
Avântul Vânători (Galaţi) – CS Peştera (Constanţa)            1-0
Petrolul Ţicleni (Gorj) – CSM Slatina (Olt)                0-4
Dinamo ARI Riseşti (Vaslui) – Recolta Tufeşti (Brăila)            1-2
Nova Force Giurgiu (Giurgiu) – Phoenix Ulmu (Călăraşi)        1-2

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button