Liga II

CSM, în zodia Balaurului!

Zodia Balaurului* decarul echipei vâlcene, Dan Balauru, a realizat „tripla” în meciul cu FC Silvania şi a contribuit decisiv la cel de-al treilea succes consecutiv al CSM-ului în campionat

Fotbal de cea mai bună calitate, numeroase combinaţii puse la punct cu minuţiozitate la antrenamente, de către nişte jucători de clasă. Ca o mare echipă! Aşa a arătat CSM-ul în duelul cu FC Silvania, iar oaspeţii pot fi pe deplin mulţumiţi că au scăpat doar cu 3-0! Putea fi lejer cel puţin 6-0 dacă punem la socoteală doar ocaziile în care vâlcenii s-au aflat singuri cu portarul advers.

„Municipalii” au făcut spectacol din primele minute

Nici nu începuse bine meciul din Zăvoi (era doar minutul 4), iar fotbaliştii vâlceni aveau deja 1-0 pe tabela de marcaj, Balauru înscriind cu capul după o centrare perfectă a lui Rădulescu. Imediat după această fază, Vasile a avut şansa de a majora diferenţa, dar a lovit defectuos mingea cu capul, iar balonul a trecut mult pe lângă bara laterală, spre disperarea oamenilor de pe banca tehnică şi din tribune, tânărul vâlcean fiind, de departe, favoritul spectatorilor. Nici Balauru n-a mai fost inspirat în minutul 9, atunci când a avut o şansă şi mai mare de a înscrie pentru 2-0: decarul CSM-ului a scăpat singur cu portarul advers, dar s-a pierdut în „floricele” în careul de 16 metri, iar şutul său a fost blocat de defensiva sălăjeană. În minutul 12, Posteucă a executat puternic o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri, pe care portarul Miron a scos-o în corner de sub transversală. Singura ocazie de gol a oaspeţilor s-a consemnat la jumătatea primei reprize, atunci când Zăgrean a ajuns singur cu portarul Tufişi, după ce a întors un adversar în careul de 16 metri, dar bravul portar al CSM-ului a respins în corner şutul sălăjeanului.

Dacă s-ar fi terminat 6-0, nu s-ar fi mirat nimeni!

Repriza secundă a adus pe teren o echipă vâlceană la fel de determinată să încheie cât mai repede conturile. În minutul 54, Balauru a dublat diferenţa, decarul echipei vâlcene transformând în gol, cu un voleu din 10 metri, o centrare exactă a lui Tomozei: 2-0. În replică, Militaru a ţintit rădăcina bării laterale cu un şut la firul ierbii, expediat de la marginea careului de 16 metri. Au urmat două acţiuni personale ale lui Ganea, însă niciuna n-a adus nimic nou pe tabela de marcaj. În minutul 63, ex-timişoreanul a croşetat câţiva adversari perpendicular pe poartă, dar apoi a şutat fără probleme pentru portarul Miron, deşi putea mai bine să-i paseze lui Balauru, aflat în poziţie excelentă de finalizare. Ulterior, în minutul 68, Ganea a pătruns viguros pe partea dreaptă spre poarta adversă, a ajuns singur cu Miron, dar nici de această dată nu l-a putut învinge pe acesta. S-a făcut totuşi 3-0 în minutul 69, atunci când Vasile l-a deschis excelent pe Balauru în adâncime, iar acesta a realizat hat-trick-ul. Tot Balauru a avut şansa de a face 4-0, în minutul 73, dar şutul său din dreptul punctului de la 11 metri a fost respins cu capul, de pe linia porţii, de Ianc. Nici Vasile n-a avut mai mult noroc în minutul 80, atunci când a şutat aiurea din 10 metri, după o altă acţiune splendidă creată de vâlceni.
Au evoluat pentru CSM: Tufişi – Tomozei (72’ Hapaină), Posteucă, Kutlacik, Fl. Sandu, C. Vasile, I. Popescu, Mitu, Ad. Ganea, M. Rădulescu (61’ Geantă), Balauru (79’ Fl. Pârvu).

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

One Comment

  1. Bravo, baieti, sunteti tari. Ce sa mai… avem echipa, avem valoare. Inca o victorie la Alba, iar cu Uta, Alro si Petrolul o sa fie stadionul plin… Tineti-o tot asa!!!

Lasă un răspuns

Back to top button