Box

CS Vâlcea mizează pe ”El Mexicanito” pe drumul spre Jocurile Olimpice de la Paris!

Cosmin Gîrleanu este unul dintre cei mai valoroşi pugilişti din România. A trecut la profesionişti, unde are deja un palmares de 4-0 de meciuri câştigate. Oficialii Federaţiei Române de Box se bazează, însă, pe el, pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Regulamentul îi permite să participe dacă se califică. În ultimele luni, Cosmin s-a pregătit intens în Mexic. Acum reprezintă România la turneul de calificare pentru Olimpiadă, programat în Italia, la Busto Arzizio. Ce legătură are valorosul sportiv cu judeţul nostru? Este legitimat la CS Vâlcea 1924! Altfel, la profesionişti are un contract cu TM Boxing.
”Venirea lui Cosmin Gîrleanu în haita Lupilor Negri e, probabil, cel mai important eveniment din primul trimestru al acestui an sportiv pentru clubul nostru. După un cantonament în Mexic, la Tijuana, Cosmin începe pregătirea pentru Jocurile Olimpice de la Paris cu un turneu la Busto Arsizio , Italia. De 15 ori campion naţional de juniori şi seniori, campion mondial de juniori la Sankt Petersburg în 2015, neînvins la profesionişti, Cosmin are toate atuurile să performeze la Paris. Suntem lângă tine, tinere lup, înfometat de succes! Bravo şi lui Răzvan Vâlcea, antrenorul nostru, cel care l-a convins pe Cosmin să ni se alăture!”, a transmis CS Vâlcea 1924.
”Să devin campion mondial de profesionişti este un obiectiv pentru care muncesc enorm multe ore în fiecare zi şi sunt convins că îl pot realiza, dar să devin campion olimpic pentru România este un vis pentru care mă antrenez şi în somn de câţiva ani şi pe care îndrăznesc acum să-l consider realizabil. Vreau să mă înfăşor cu steagul României, vreu să-mi cânte imnul, vreau să reprezint boxul românesc şi să-i fac mândri pe români. Sus România!”, a declarat şi Cosmin Gîrleanu, potrivit Federaţiei Române de Box.

Articole Similare

Back to top button