Diverse

Cristina Neagu, în locul Bojanei Popovic la Viborg?

3handbal_neagu* după ce muntenegreanca s-a întors în ţara sa natală, la Buducnost Podgorica, campioana en-titre a Europei vrea s-o transfere pe tânăra handbalistă de la Oltchim

Campioana en-titre a Europei, Viborg HK, nu se va mai baza din sezonul viitor pe serviciile muntenegrencei Bojana Popovic. Deşi mai avea doi ani de contract, cea mai bine plătită handbalistă din lume a ales să se întoarcă în ţara sa natală şi să evolueze din această vară pentru Buducnost Podgorica, decizia fiind motivată de câteva probleme familiale.
Pentru a compensa plecarea Bojanei Popovic (care mai avea doi ani de contract), oficialii echipei Viborg încearcă acum să transfere unul dintre interii de valoare din handbalul european. Din câte se pare, principala ţintă a danezilor este tânăra jucătoare română Cristina Neagu, legitimată în prezent la Oltchim Rm. Vâlcea.

Ioan Gavrilescu: „N-am primit nicio ofertă pentru Neagu, de la nicio echipă”

Săptămâna trecută, preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a declarat însă că exclude posibilitatea ca Neagu să plece în această vară de la Oltchim. „În privinţa Cristinei Neagu, pe adresa clubului nu a sosit nicio ofertă oficială, nici de la Viborg, şi nici de la vreo altă echipă. Handbalista mai are un an de contract cu noi şi nu cred că în această perioadă va pleca de la Vâlcea. Mai mult decât atât, pentru că ne-o dorim şi pe viitor în lot, vom începe mai devreme negocierile pentru prelungirea contractului său”, s-a exprimat Gavrilescu.
Dacă nu va reuşi s-o transfere pe Cristina Neagu, Viborg s-ar putea reorienta către alte ţinte şi ar putea negocia revenirea în Danemarca a altor două handbaliste de valoare la linia de 9 metri: Katrine Lunde-Borgersen şi Carmen Amariei. Norvegianca şi românca au semnat în această vară cu Hypo Viena, dar după demisia din funcţia de preşedinte a magnatului Gunnar Prokop, noua conducere a clubului austriac a anunţat că nu mai poate suporta, din punct de vedere financiar, contractele extrem de mari ale unor jucătoare.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button