Alte sporturi

Cristian Popescu, mulţumit de evoluţia tenismenei Georgiana Târzianu în competiţia de la Buzău

Recent, la Buzău, s-a desfăşurat Campionatul Naţional de tenis de masă destinat copiilor cu vârste cuprinse între 8 şi 10 ani. Potrivit directoarei CSŞ, Mihaela Truşcă, întrecerea a cuprins atât meciuri individuale, cât şi la nivel de echipe. Din partea clubului vâlcean, s-au deplasat la Buzău, alături de antrenorul Cristian Popescu, următoarele tenismene: Georgiana Târzianu, Ştefania Năulea şi Bianca Bălan. Cele trei sportive au câştigat meciurile împotriva CS Pristavu Câmpulung Muscel, CSŞ Zalău, CS Lupeni şi au fost învinse de CSŞ Rm. Sărat şi LPS Slatina. La individual, Ştefania Năulea a reuşit să treacă de faza grupelor, iar Georgiana Târzianu a avut o evoluţie remarcabilă chiar şi în turul eliminatoriu. Ea s-a oprit totuşi în etapa primelor 16 jucătoare ale competiţiei, fiind învinsă de o tenismenă din Câmpulung. În vârstă de numai opt ani, Bianca Bălan s-a clasat pe locul 3 în faza grupelor.
„A fost o competiţie destul de grea, mai ales din cauza faptului că, la aceste categorii de vârstă există foarte multe participante. Toate fetele au avut o evoluţie deosebită, însă cel mai mulţumit pot spune că sunt de prestaţia Georgianei Târzianu. În continuare, ne pregătim pentru Trofeul Speranţelor, o competiţie rezervată sportivelor născute în anul 2000, care va avea loc în zilele de 7 şi 8 noiembrie, la Odorheiul Secuiesc”, ne-a declarat Cristian Popescu, antrenor al secţiei de tenis de masă din cadrul CSŞ Rm. Vâlcea. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button