Liga III

Costel Gaiţă: „Sunt şanse minime să rămân la Ghecon”

Costel Gaiţă era cotat ca favorit să preia funcţia de antrenor principal la Ghecon Lăpuşata. Însă, deşi a condus câteva antrenamente cu echipa şi a asistat la ultimele partide disputate de Roşoagă şi compania, situaţia lui Gaiţă continuă să fie incertă. Pe viitor, tehnicianul este decis să nu mai ia parte la meciurile echipei patronate de Dan Mazilu, până ce nu va semna actele, susţinând că, normal ar fi fost ca, până acum, să fi fost rezolvată această problemă. De altfel, Gaiţă nu a mai luat parte cu echipa de Liga a III-a nici la meciul de vinerea trecută.
„În acest moment şansele ca eu să ajung pe banca Ghecon-ului sunt mici. Am avut câteva zile la dispoziţie pentru a-mi forma o părere despre echipă şi despre tot ce se întâmplă. Deocamdată, însă, n-am sesizat o prea mare preocupare din parte conducerii clubului vizavi de solicitările pe care le-am avut. Pentru a putea realiza ceva, trebuie răbdare şi un proiect pe termen lung”, a precizat Costel Gaiţă. „Vreau şi eu să am o siguranţă când stau pe banca tehnică, adică totul să decurgă conform regulilor. Dacă nu se grăbesc cu semnarea contractului, atunci nici eu nu mă mai grăbesc să iau parte la meciurile din campionat. Vreau mai multă seriozitate. Am discutat cu reprezentantul de la Ghecon şi a rămas că mă sună, dar deocamdată nu am primit niciun telefon”, ne-a mai spus „chimistul”. „Consider că mi-am făcut o imagine în fotbalul românesc, pe care nu vreau să o pătez din cauza anumitor factori”, a încheiat tehnicianul de numele căruia se leagă cea mai mare performanţă realizată de FC Oltchim în fotbalul românesc: promovarea în Liga a II-a.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button