Eveniment

Corul de copii „IRMISA” din Ude, Georgia, localitatea natală a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, va susţine un concert la Vâlcea

Comunicat de presă – La sărbătoarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Ocrotitorul Spiritual al Municipiului Râmnicu-Vâlcea, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Părinte Theodor, Mitropolit de Akhaltsikhe şi Tao Klarjeti, Patriarhia Georgiei, Corul de copii „IRMISA” din Ude, Georgia, localitatea natală a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, va susţine un concert la Râmnicu-Vâlcea. Evenimentul va avea loc în ziua prăznuirii Sfântului Ocrotitor al Municipiului Râmnicu-Vâlcea, marţi 27 septembrie, şi se va desfăşura la Sala „Gherasim Arhiepiscopul” din cadrul Aşezământului Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, începând cu ora 18.00. Corul „IRMISA” a fost înfiinţat în anul 2012 pe lângă mănăstirea ortodoxă din satul Ude – localitatea natală a Sfântului Antim Ivireanul, care se află în sudul Georgiei, în regiunea Meskheti. Membrii corului sunt copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 10-18 ani, aceştia fiind coordonaţi de monahia Agapia Beshidze. În repertoriul corului se regăsesc cântece populare georgiene şi cântări liturgice. De-a lungul timpului, Corul „IRMISA” a participat la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale, unde a obţinut diverse premii.

Articole Similare

Back to top button