Liga II

Copiii de la CSM Rm Vâlcea încă îşi mai aşteptă medaliile de campioni obţinute la Cupa „Hidroelectra”

În urmă cu o săptămână, în cadrul Complexului Sportiv „Hidroelectra” din nordul Râmnicului a avut loc o competiţie amicală de fotbal rezervată copiilor născuţi după anul 1999. La turneul amical denumit „Cupa Hidroelectra” au participat şase echipe: CSM Rm. Vâlcea, FEPS Craiova, Pitic Sport Slatina, Aripi Piteşti şi, bineînţeles, formaţia organizatoare, Hidroelectra (care s-a înscris în competiţie cu două formaţii). Ca şi în ediţia de anul trecut, şi în 2010 micuţii fotbalişti de la CSM Rm. Vâlcea au ieşit campioni, aceştia fiind pregătiţi de tânărul antrenor Marius Pufu. „Ţin să le mulţumesc copiilor pentru că s-au comportat onorabil şi şi-au respectat blazonul. În componenţa lotului, am câţiva fotbalişti talentaţi care, prin muncă şi disciplină, pot face saltul spre marea performanţă. Pregătesc grupa 1999 de doi ani, iar rezultatele bune încep deja să apară”, ne-a spus antrenorul Marius Pufu.
Din păcate însă, organizarea competiţiei a lăsat de dorit, reprezentanţii ASA Hidroelectra uitând să le mai acorde învingătorilor de la CSM medaliile promise. Puştii din Zăvoi încă mai aşteaptă totuşi să-şi primească premiile care li se cuvin. Poate că cineva se va ţine de cuvânt şi îşi va onora promisiunile pentru că puştii nu înţeleg de ce nu au primit până acum laurii pentru munca depusă.
O altă competiţie la care Marius Pufu a participat cu grupa de 1999 a avut loc în luna august şi s-a numit „Braşov Junior’s Cup”, care e considerat cel mai puternic turneu de copii şi juniori din Sud-Estul Europei. La această întrecere, CSM Rm. Vâlcea s-a clasat în primele nouă echipe, la categoria Under 11 luând startul 23 de formaţii din întreaga ţară. (L.C.)

Articole Similare

One Comment

  1. pufule esti un ***** vad ca umbli dupa rezultate si medalii.te crezi si tu un mare antrenor dar este mult pana departe fi mai modest

Lasă un răspuns

Back to top button