Diverse

Convocat la Naţională, Robert Popa nu s-a mai prezentat la reunire

Portarul vâlcean Robert Popa, în vârstă de 18 ani, nu a apucat încă să debuteze pe prima scenă fotbalistică a ţării, la FC ”U” Craiova 1948, fiind rezervă în primele două etape, cu CFR Cluj şi Dinamo. Cu FC Voluntari nu a fost în lot. Cu toate acestea, Robert a fost convocat la Naţionala Under 19. Reprezentativa juniorilor născuţi în 2003 s-a reunit pentru două partide de verificare contra echipei similare a Israelului. Meciurile vor avea loc pe 3 şi 5 august, la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia. Deşi anunţat în lotul iniţial, Robert Popa (FOTO: Fotbal Club Universitatea 1948) nu a mai ajuns printre tricolori. FRF nu a venit cu lămuriri suplimentare în acest sens. Doar că ”pentru aceste jocuri, selecţionerul Adrian Văsîi a convocat un lot format din 24 de jucători:
Portari: Alexandru Borbei (Lecce), Robert Popa (U Craiova 1948 SA), Leonard Aldescu (Concordia Chiajna)
Fundaşi: Sergiu Pîrvulescu (ACS Petrolul 52), Cristian Ignat (FC Rapid 1923), Luca Ciontea (FCSB), Adrian Nicolae (ACS Petrolul 52), Bogdan Lazăr (Farul Constanţa), Botond Gergely (AFK Csikszereda), Alexandru Trifan (FCSB), Costin Amzar (SC Dinamo 1948)
Mijlocaşi: Doru Andrei (Politehnica Timişoara), Marius Ciobanu-Vanghele (Universitatea Cluj), Andrei Pandele (FC Metaloglobus), Petruş Pintilie (Concordia Chiajna), Rareş Ilie (FC Rapid 1923), Dan Sîrbu (Farul Constanţa), Ştefan Bodişteanu (Farul Constanţa), Claudiu Negoescu (UTA Arad), Romeo Niţă (FCSB), Nicolas Popescu (Farul Constanţa), Vadim Covalciuc (FC Metaloglobus)
Atacanţi: Andreas Chiriţoiu (FCSB), Robert Tudor (FCSB), Luca Andronache (Farul Constanţa)
Convocat iniţial, portarul Robert Popa (U Craiova 1948 SA) nu se va mai prezenta la reunire”.
”Tricolorii U19 vor evolua în luna noiembrie în preliminariile EURO 2022. Vor întâlni Letonia (10 noiembrie), San Marino (13 noiembrie) şi Turcia (16 noiembrie). Se califică mai departe la Turul de Elită cele 13 câştigătoare ale grupelor, ocupantele locurilor secunde şi cea mai bună echipă de pe locurile 3”, a mai anunţat Federaţia Română de Fotbal.

Articole Similare

Back to top button