Politica

Conducerea centrală a PD-L a amânat alegerile de la Vâlcea

• iar Romeo Rădulescu ar putea fi numit preşedinte interimar al organizaţiei judeţene

Răsturnare de situaţie în PDL Vâlcea. În timp ce capii organizaţiei se pregăteau de alegeri, Biroul Permanent Naţional a decis, ieri, amânarea alegerilor, data exactă a competiţiei urmând a fi stabilită în cursul săptămânii viitoare, după vizita lui Vasile Blaga pe meleagurile noastre. Parcă am avut gura aurită, pentru că, potrivit informaţiilor vehiculate ieri, sunt şanse mari ca interimatul să fie asigurat de primarul Romeo Rădulescu, liderul PD-L Râmnicu Vâlcea.
Conform surselor noastre, Dorel Jurcan şi Romulus Bulacu au fost scoşi momentan din cursa pentru şefia filialei, iar activitatea fostei echipe de conducere va fi luată la purecat de secretarul executiv Vasile Blaga, care va decide şi interimatul.
Al patrulea pretendent la funcţia de preşedinte al PD-L Vâlcea, ministrul Valentin Iliescu, se înscrise, duminică, în lupta pentru şefia organizaţiei, şansele sale crescând în această nouă situaţie, cu atât mai mult cu cât alegerile ar putea avea loc anul viitor.

Dana Nedescu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button